Stănculeasa Cristi

revelațiile fluturilor spală ochii deghizați ai poetului renascentist. patimile verbelor nu mai reușesc să intre în grațiile pietrelor unghiulare. zece ani în temnițele insalubre poposesc

nu-mi voi scrie memoriile în braille... nu voi fi jucătorul de salsa ce-și repudiază senzațiile sau vreun arhiduce de paie ce completează-un puzzle la tropice. nu voi fi marioneta de

am aflat ceea ce sunt în cuvintele simple. joia închiriez respirațiilor convenționale mirările și aplauzele. în mine-s sădite idei ce mă mistuie. sunt conciliant cu acest mergând mai

trei eunuci căutaseră să-și dispute o parte din gândurile aruncate în subteranele cuvintelor decolorate. aseară, la singurul cinematograf cochet devorai angoasele ciclopilor și ochii

punctul din cerc a suportat destule penitențe. în scorbura unui ochi nerespirat a rămas atârnat un leopard. apa din gura stelelor fusese băută la nașterea secundelor. un oranj

păsările cred în renașterea ploii. cerul privește.

singurul poet, cu umbletul violet, deveni ascet.

să mai vorbim, puțin exaltați, despre inteligența cuvintelor, litere îngenuncheate, timpul zeilor care-a mai rămas... să mai vorbim, ușor mirați, despre nebuni exilați, regi și îngeri

din când în când mai stau de vorbă cu zeii ipocriți sau cu cuvântul acesta care vrea să mai respire și să se nască din palma mea. cuvântul vagabond, care a rămas pe mână să guste din

nu știu câte ore să mai stau de vorbă cu aceste litere împerecheate, litere alcaline, litere arcade...?! să le răsucesc în oasele unui alfabet vertebral, să nu mai fie indiferente la

prima mea rugă a purces către limba pământului; a doua, către filosofia îngerului; a treia, către inima barbarului; a patra, către neîmblânzitul derviș... așteptarea ca să vii sâmbăta era ca

tot comportamentul tău era un neastâmpăr freudian. trăiai într-o plăcută nebunie, cioplind sălbatic în trupuri și în piatră. cu fiecare secundă erai mai aproape de un cerc perfect. veneai la

ca să mă pot integra într-o ciulama metafizică am sedus două ogoare, trei ferigi și patru pietre. spre dimineață rămăsesem prins în cortul călătorului antic. palid, nisipul îmi vorbise despre

este posibil să vorbesc despre un iris care râde și despre holbarea mea la celălalt. este posibil să închei un armistițiu între mâna mea stângă și piciorul meu drept. este posibil să arborez

râsetele dreptunghiulare, gesturile rotunde. în simple combinații se încurcaseră literele. nu vreau să amestec cuvintele, să le sparg în maluri abrupte. se întâlnesc în piramide versuri

dacă cuvântul s-a rupt în multe fețe gura nu mai poate să râdă. se mișca limba rostind vocale cu i și o și u. ieri când un copil a deschis o carte a găsit doar pagini goale. prăvălindu-mi