noiembrie între lumi

inimii mele măsoară secundele în sincope. nu sunt M, sunt doar D. și poate uneori noiembrie e viață. fiindcă frunzele, prin limbajul lor, spun pământului cum se înalță suflul sau galben-ruginiul pentru alte frunze. e noiembrie în puls. să nu stea, să nu stea ea, inima omului. altfel, de ce ar mai fi frunze?

Ela

cred ca toti suntem M, acum, macar putin, dar si invers. cine spunea, de curand, ca pe www.agonia.ro, femeile fac poezia...?!

alaturi

este aici o emoție certă, proprie lirismului tău, ceva între discreția mărturisirii și autoexprimării depline și răbufinirea împotriva latenței, prin impunerea, încă de la început, a simbolului \"trecerii\", ca debusolare și pierdere a unei ipostaze a sinelui. e ceva de peisaj care refuză orice formă dinamică, orice animație aici. până la final, când devii din nou excesiv de explicită, reușești să schițezi frumos, fără mari ezitări, un început de tristețe adâncă, un început de emoție perceptibilă la nivel de comunicare unilaterală, fără pretenția unui feed-back, fără nevoia subînțeleasă a unui răspuns.
mi-a plăcut primul vers, pentru că emană acea forță interioară, camuflată de hipersensibilitate,ambele componente ale acelui \"avânt\" care îi este necesar, uneori, poeziei tale.

Ela, cândva noiembrie a însemnat viață. poate că mai înseamnă, dar eu nu o văd...mulțumesc.

Ioana, toți suntem sau putem deveni M. femeile fac poezia? și mâncare cine face? :)

Olga, de câte ori te regăsesc mă bucur. îmi plac comentariile tale, îmi plac poemele tale, te citesc...mulțumesc.

nu ai idee cât de mult mă bucură concluzia ta. mulțumesc!