Extatică

o corectura versul 2 (+ diacritica)
un final care pur si simplu mi-a placut si ma intoarce la niste vise de-ale mele mai vechi. prezenta copilului interioara, ne-spusa, ca fiind ceva mai mult decit intim intre doi oameni. stau si gindesc daca un copil nu e repetarea caderii din rai, atit de dureros si frumos in acelasi timp, gest.

zbor si eu la drum azi, dar mi-a placut sa citesc aceste rinduri de dimineata.

îmi plac primele două strofe pentru insolitul comparațiilor, pentru că acestea dinamizează textul și asta e bine. incipitul în forță, promițător influențează mult viziunea oricărui lector asupra a ceea ce urmează să citească, îmi place că ai mizat pe acest efect. totuși, finalul e puțin cam domol, o trecere în revistă a câtorva amintiri-ecran, o întoarcere la arome și locuri care nu mai sunt, o atracție concentrată pentru ceea ce s-a pierdut, cred că stările astea de memento, de declanșare a amintirilor cu tot ce înseamnă ele, se potrivesc mai bine într-un text extins, multifațetat, într-un poem \"de largă respirație\", cum s-ar zice:) aici reușesc doar să estompeze culorile tari ale începutului.

Ioana, mă bucură să te văd o cititoare fidelă a textelor mele. da, pare-se că e o cădere din rai, o durere si o bucurie in acelasi timp. un miracol! am simtit asta pe propria piele, e drept, pe jumătate...
Olga, initial așa am și vrut să fie - un text mai extins, dar m-am răzgândit. imagineaza-ți ca vezi o scenă tare dintr-un film terifiant și, deodată, un gând, ca un parfum, ca gustul madeleinei lui proiust te transportă brusc în altă stare care estompează acest incipit dur și culorile devin pastelate, iar angoasa dispare...can u? mulțumesc tare mult pentru cuvinte și vizită!

proust, evidement!