Spleen

apropo de astfel de dimineti, am discutat mult cu cineva odata de relatiile matinele cu noi insine si cum se creeaza cu exteriorul o serie de acte. poate ca discutia noastra va fi fost ca o despicare a firului in patru, dar versurile tale mi-au reamintit de \'dezbaterea\' aceea. recunosc in partea finala mai multa valenta: imaginea copilului/ micului cubanez care trimite brusc in alt plan toata atmosfera poeziei.
descopar o poezie mai mult de stare decit de imagine, aici. voila.

ps: tare-s incintata cind am vazut citatul din bukowski, si eu ii sunt fana (tardiva)

E o stare bine definită, dar ultima scenă e previzibilă, cubanezul tău mititel ar putea să arunce cu pietricele în apă, sau orice...

sunt de acord că ultimele două versuri ar putea să lipsească, ar conferi un plus de emoție textului, o suspendare între microcosmos (clișeul existențial: cafeaua de dimineață, micul dejun) și macrocosmos (lumea cea mare din care alegi, ca și cum ai învârti un glob pământesc și ai pune degetul din întâmplare pe o insulă necunoscută, tocmai micul cubanez, un om ca o insulă care se poate scufunda în orice moment- ca să-l parafrazez un pic pe fowles).
am o reținere vizavi de genul de tranzitivitate cu care operezi aici, cred că la genul ăsta de poezii se pretează mai bine un limbaj reflexiv, care să-ți ofere posibilitatea de a te exprima, și nu doar de a schematiza mesajul.
a, și ceva pur subiectiv: textul tău îmi amintește de o piesa a celor de la counting crows: colorblind.

Ioana Petcu, mă bucură să văd că unele texte amintesc altora anumite situații. Aici e într-adevăr rezultatul unei stări emoționale mai mult. Mulțam de trecere!
Ioana Geacăr, am modificat ultima scenă. Poate e mai bie acum!
Olga, în primul rând, mă bucură să găsesc primul comm al tău la un text al meu. E drept că aici nu e nici un pic de reflexivitate. mai mult o pendulare, așa cum bine ai perceput, între doua universuri, pe puntea unei stări mai puțin faste. am modificat partea finală. Mulțumesc pentru comentariu. Te mai aștept!

În economia textului ultimul vers e o încărcătură suplimentară, nu contează locul în care-și ține banii decât în măsura în care poate fi un obiect specific cubanez, pentru culoare locală, exotism...știi tu...cum ai chinezărit pe alte texte...și numai dacă nu te superi...Am revenit fiindcă-mi place să te citesc. Deși aș vrea să fiu cititorul dezinteresat și senin de care amintește Eliade în eseuri. ...Să nu mai privesc opera secționată! Pe curând, la o altă bună lectură,

Ioana, mulțumesc pentru aplecarea atentă asupra acestei personale. Am modificat din nou!