.
zbor prin orașe de fier
închis în becuri
(cuști de luminăînîntuneric)
om cu fața de cer
(viu ca fantomele în cimitir)
citind lirică bacoviană
luntrea lui Noe în picaj
abia așteaptă
E un urcior de ură
din care beau gândirea lumii
o combinație de dureri
în genunchii discobolului
E un urcior de ură
din care sorb dragostea
o combinație de dureri
în coatele împetrite
E
Aur topit în negura toamnei
peste alei în putrefacție. Viața
colcăie între diferite umbriri.
E junglă între frunze
de la un capăt la altul.
Roți.
Faruri.
Mohorât
fum, negru de fum,
din
Ai văzut cum toate acestea
s-au năruit într-o
mică neputință. Statul
între barele zărilor
fără de vină, fără
de scop, sublimul,
speranța. A te ridica
spre înaltul cerului,
fără a avea alt
Imn - canarilor uniți -
răsună în patria tristă...
Umbrit - orizontalul viscol -
se sparge-n cioburi, de pereți.
Ciupesc corzile de chitară
cu degetele - ciocuri reci -
las pana
Deschis e cerul către steaua nordului
de gândul coborâtor la sud.
Captiv în peșterile din câmpie,
din care ființe albe, milenare,
ies în căutarea ființelor naive
care au răsărit din
în trecut se plângea mai simplu
era speranță în lacrimi
(oricum putea fi
umbra de dragoste
a penitentului)
atunci când un popor
întreg a suspinat
și a uitat
ultima țigară lângă
Grafomania umbrelor,
sunetul, rece, de iarnă...
Unduirea din lăuntru,
o potecă de nervi
pas lângă pas,
șir indian
de mineri
spirituali...
Zgomotul târnăcoapelor
în pereții
v-ați publicat
viața
o respirație deasupra
albi var
pete de pereți reci
unde nici o
nici O
nu a fost un semn
ba urmă de fonemă
ba tocul ușii
tipografiile voastre
s-au adunat în
Mă tot gândesc la unicul om
ca la o sacoșă cu de toate
ca la o supravețuire
Mă tot gândesc ca un om
ca o scriere care vrea idei
ca o lacrimă peste o frunză
Mă tot pierd în noțiuni
ca un
Cineva nu se înțelege
cu aceste umbre din
tre n
oi
Totul e imagine!
în
tre s
emne
Pe aleea fără n
ume Fă
ră suntem frân
ți de pa
delele miră
ri
Imagini din ce
va mări
Imagini
ambalat în cercuri
am ajuns într-o roată
sedus de rutină
uitat între experiențe
dezlipite ca bubele dulci
pictate peste chipurile palide
ale străinilor din mine
care mă ceartă tați și
Ora la care sunt dezamăgit
Un porumbel ce se colorează
Aerul perforator de infinit
Þigara ta și o ocară anonimă
Delimitez iluzia din nori
Oracolul cel greșit
Iubirea ca o puncte puncte
Ai văzut țara hârtiilor?
Cisternele de cerneală
de sepie-plumb,
maldărele de suflete împletindu-se,
în tihnă de secretară...
Ți-ai văzut generația cum
a început să uite?
Milioanele de motive
Pentru că eu nu sunt altcineva și tu
ești doar o fantomă care mă sperie
am decis să te explic și ochilor mei
mâinilor noastre contorsionate de frică
am încercat să te citesc în timpul tău
Înghețul m-a lăsat uituc, hămesit de dor,
lucrul trupului meu e altundeva.
Se sting stelele, iriși roșii sub pleoape mari clipind.
Norii se îmbracă în haină lucioasă de pijama.
Nu pot să-mi mai
alegoric o pungă pe care
cineva ne-a mulțumit că
am cumpărat de la ei
se înfășoară peste Visul
unui mare poet postdecembrist
pentru că sunt doar două generații
cea uitată și aia nevăzută
două
lacrimile erau mai sincere
când lumea era mai săracă
când cerul era mai departe
prietenii se apropiau de candele
și toată lumina pe care o căutai
se îmbrăca în lumânări de sărbători
ignatul era
o oh speranță pictată
se scurge
între stările morale de insomnie
alungându-se ca un copil
bolnav de febră și amar
de sub tâmplele cerșetorilor de zi
către cât o vedea cu ochii
și cât o
renunț ochilor să le arăt istoria
(nu vreau să fiu la fel cu lașii dacă e adevărat că e o poză cu flori)
- încă o natură moartă cu zâmbete pe peretele durerii de la vest -
(oameni hipnotizați se
1 materia îi colora visele
i le transforma în ecrane
tranzistoare, idei-diode,
radiouri-undescurte
gălăgii&muzici
1.1 lupta dintre două sfere
pentru imensitatea echilibrului
Vremelnicia noastră a început într-o casă cu bârne grele de lemn.
Acolo mirosul de lut amestecat cu cel de om însemna simplitate.
În casa asta îmi simt corpul, mare colindată de furtuni.
Știu că