Urbe

Aur topit în negura toamnei

peste alei în putrefacție. Viața

colcăie între diferite umbriri.

E junglă între frunze

de la un capăt la altul.

Roți.

Faruri.

Mohorât

fum, negru de fum,

din coșurile caselor.

Miros de tămâie, difuz,

printre

porțiile mari de tăciuni fumegând

înghițite în copilăria

postindustrială

de lumea favelei românești

din AB până la VN și B.

Tiruri și turiști (se repetă de 3 ori)

Marfă și ... (de 12 ori până apar glasuri din cer).

Postindustrială* (pauză lamentativă, mască)

(Cu forță ca trezit(ă) din morți, mir de firmă peste buzele senzuale, un ritual al individualității, repetați acestea)

*postindustrială ca toamna...

ca Franz Kafka, în ceruri spunându-le

sfinților că el n-am vrut să publice

"Procesul" - istoria a vrut - durerea preindustrială** a vrut.

Post-scriptum:

Toate acestea au un element de răceală

așa cum toate acelea au încercat

să-și dea ultima calorie de morală

**preindustrială ca panerul cu mere...

ca atunci când ridica Ion Creangă

vălul deasupra amintirilor lui din copilărie. A văzut că poporul român de copii,

încuiat între patru pereți, cu joystick-uri,

își amintește de pupăză din tei

de la AB la VN și B...