Poezie

Chipiu

1 min lectură·6 august 2020

Mediu

Vremelnicia noastră a început într-o casă cu bârne grele de lemn.

Acolo mirosul de lut amestecat cu cel de om însemna simplitate.

În casa asta îmi simt corpul, mare colindată de furtuni.

Știu că orice vremelnicie, inclusiv asta, nu va fi îndurată,

deopotrivă cum a fi surghiunit în simplitatea asta e plăcut.

Așa se face că în fiece dimineață am musonul tâmplelor.

E sezonul ploios în păr și mintea mea lipsă e reavănă.

Fire noi de păr alb apar îmbăiate în mâlul tâmplelor mele.

Mai spre prânz când port crivățul din piept spre lumină,

Marea Roșie a inimii intră într-un fel de maree.

Ținuturile cu climă umedă ale gâtlejului scot aburi.

În lumea asta îi place rar unui profesor de istorie să se retragă.

Vine cu o mașină decapotabilă pe un drum forestier.

Un fel de sadism romantic la adresa cailor putere.

Lui i se pare că astfel pune vremelnicia în folosul eternității.

De fiecare dată când ajunge pe aici își aduce oftatul

prelung implantat între trăirile măiestriei,

de parcă eu nu aș avea dreptul să suspin din mine.

Drept spun că vremelnicia a început deasupra bârnelor.

Am umerii martori la calvarul mofturilor vieții.

001.162

Oancea Sorin. “Chipiu.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/oancea-sorin-0039906/poezie/14148808/chipiu

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.