Nuta Craciun

îmi place acest apus ”pictat” cu sensibilitate.
Versul ”Satul era neîncăpător /Pentru lumina și iubirea din suflete”, atinge frumos prin simplitatea lui, e ca o trezire în aerul răcăros al dimineților spiritului, iar versul final fără acel ”și”: ”frunzele zburau către un nou început” mi-a lăsat deschis un univers ludic luminat de o frumoasă convingere, aceea că totul poate ”zbura către un nou început.”

Astea sunt cuvântele magice pe care le așteaptă cel care scrie: ”mi-a plăcut”! :)
Vă mulțumesc!

în primul rând mulțumesc pentru încredere, acest lucru e important pentru mine, cum cred că e important pentru toți cei care scriu și care vor să afle cum le este receptată poezia.
Cât despre comentarii la textele de pe Agonia, trebuie să recunosc că nu prea excelez la capitolul ăsta, îmi place să scriu și cam atât. Știu că sunt multi poeți care scriu mai bine decât comentează și invers... și cum în poezie omul e liber, mă rog sunt reguli dar pe care unii le ignoră cu atâta delicatețe că nu poți să-i acuzi, și cum mi-e teamă, iarăși cuvântul ăsta, să nu lezez libertatea de exprimare a nimănui, am încercat să mă abțin. Înțeleg că cel care scrie, nu scrie neapărat pentru cititor, deși emoția lui poate pătrunde în inima citirorului, el scrie pentru a da viață propriei sensibilități. Și deși pot spune că de multe ori simt poezia acolo unde este, mă mulțumesc să simt și atât. Iar dacă întâlnesc ceva steril, artificial, de multe ori gândesc că poate vina e la mine. Cam așa cumva stau lucrurile și nu vreau să greșesc cu păreri care poate nu sunt destul de obective, suntem totuși oameni sensibili noi cei care scriem, dar o să încerc. Mulțumesc încă o dată!

ideea finalului, simt un pic străină de mine imaginea creată cu gerunziu, dar nu într-atât încât să nu o pot accepta.
Mulțumesc, Ionut Caragea, pentru decența dialogului, pentru ajutor și pentru sfaturi, îmi prind bine!

recunocătoare semnelor tale!
Tot prima strofă îmi place și mie, mai departe sunt broderii pe marginea ideilor din prima strofă.
”Frica” o gândeam cumva în sens pios: ”Cineva, fără adevărata frică de Dumnezeu, nu ştie nimic (la fel ca în 1 Timotei 6:4), și poate și un pic uman, căci fără acea ”frică” ne aventurăm (poate) prea ușor la cele rele. :)
Dacă iubești nu întotdeauna înseamnă că ai putut și ierta, adică a ierta cu totul și pentru totdeauna; gerunziul nu prea îmi sună mie bine în poezie în general, dar o să mă gândesc. Nu e că nu respect o anumită logică în poezie, dar parcă ea, poezia, se adresează imaginației noastre, mai mult poate decât minții noastre. Zic și eu.
Toate cele bune, mulțumesc încă o dată!

mă bucur că mi-ai luat în serios ”propunerea” de a nu ne teme să ”urcăm pe drumul devenirii noastre umane”, indiferent câtă nevoie avem să lucrăm la asta.
”Cerul e în noi” îmi pare și mie un pic prea direct, o să umblu puțin la exprimare, ai dreptatea poate doar ”conștientizarea” că cerul e în noi.
Și, da, cred că îndemnul creștin ar fi să nu ne temem de drumul ”strâmt”, dar sentimentul meu venea din simplitate, din simplitatea aceea din care venim și care stă la baza normalității vieții și am simplificat puțin.:)

Mulțumesc mult pentru înstelare, pentru cum mă citești dar mai ales pentru empatie!

de cuvinte și de atenționare.
Mă bucur de semn, dincolo de toate cele care ne întristează, cuvintele celor care ne citesc ne ridică puțin deasupra, recunoscătoare!

această manieră de a opri timpul prin cuvinte și de a-l așeza într-o ”poveste”, de a călători cu ”sufletul drept călăuză” ducând cu tine pasiunea celei vii pentru a se cunoaște mai bine pe sine, precum Dante călăuzit de Virgiliu pe imaginare tărâmuri de dincolo de lume.

Subtile acrobații de stil și profunde construcții metaforice pe țărmul nesfârșit al atâtor întrebări care ne frământă, adânci și formele pe care le îmbracă cuvântul tău în drumul lui către adevăr.
"Fii aproapele tău”, ce luminoasă estetică, aceea a propriei regăsiri, un onorant subiect al conștiinței de sine.
Îmi place cum îți salvezi sufletul de la înmărmurire, ce lume frumoasă e cea a iubirii conștienți fiind că purtăm în noi mult vid și doar câteva amintiri.

recunoscătoare semnelor tale de apreciere,
cu bucuria că ai atins cu inima cuvintele mele și le-ai ajutat să trăiască și dincolo de mine!

Mulțumesc frumos pentru semnul de lectură și pentru cuvintele de empatie!

pentru timpul petrecut lângă cuvintele mele și bineînțeles pentru generoasa analiză!
Toate gândurile bune!!

M-am gândit la ce mi-ai spus dar oricum am întors-o, tot așa mi s-a părut că sună mai bine. Deși acum că mi-ai sesizat, încep să simt la fel, sângele „nou” parcă cere altceva acolo, cumva cu același sens. O să mă mai gândesc, mulțumesc mult de întoarcere!

Cam da.
Marea dragoste e mereu prima dragoste și de multe ori singura adevărată!!

Da, e poate trist dar nu e o tristețe care doare, nu mai doare, e doar o nostalgie la care mă întorc ca să fac pace cu trecutul și să pot merge mai departe.
Sincer, și eu parcă aș fi vrut să mai fie dar, s-a terminat aici ...
însă o să mai fie deși asta înseamnă alt poem, altă stare, altă întoarcere în trecut deși știu că nimeni nu mă mai așteaptă acolo...
Tare mă bucur pentru semnele tale, îți mulțumesc!

Cele trei dimensiuni pot fi cele pe care le accesează cititorul cu mintea și cu spiritul lui de pătrundere și înțelegere, poate nu are importanță neapărat la ce s-a gândit autorul.
Scrisul în general parcurge aceleași etape pe care le parcurge omul care scrie iar întoarcerea în timp, cred că e necesară pentru a-ți verifica pur și simplu sentimentele și a le așeza cumva la locul lor. Și da, pentru a rotunji o stare.
Mulțumesc mult, onorată de semnul luminos!

de la faptul că prima dragoste nu se poate uita dacă ai iubit cu adevărat.
Iar dacă ai uitat-o, parcă ar fi necesar să o recuperezi, mă refer la sentimentul în sine.
În legătura cu temperatura apei stătătoare, ideea era alta, nu cred că are rost să explic dacă nu s-a înțeles.
La final o să mă gândesc deși mie îmi sună bine așa cum e, cu accentul pe mâinile ”goale”.
Mulțumesc frumos pentru comentariu, cred că orice poezie se poate scrie ”și altfel” dar aici atât s-a putut, asta nu înseamnă că nu țin cont și nu mă interesează cum îmi este înțeleasă poezia și dacă trăiește dincolo de mine. Oricum poezia în sine e o construcţie, nu neapărat o realitate iar atunci când primesc păreri la un text, încerc să aflu unde mă situez eu în viziunea ceorlalți, nu mă supără comentariile negative, mai ales dacă ele sunt constructive.
Mulțumesc încă o dată, toate cele bune!

Semn clar că singurătatea chiar dacă nu te omoară, îți afectează grav vigilența ... :))

Nu am observat, cred că vedeam ce voiam să văd... am citit de mai multe ori și vedeam cuvântul bărbat bine scris... și nu înțelegeam ce e cu ”bărbatul” și de ce mi l-ați sesizat! :))
Acuma da, m-am dumirit, cer iertare și mulțumesc pentru revenire! :)
Seară frumoasă!

recunoscătoare pentru comm și pentru sfaturi.
Mă bucur că prima parte v-a plăcut, și mie partea de început îmi sună mai fluent.
am mai sintetizat puțin, strofa cu lacrimile și râul nu sună tocmai inedit, știu, dar o las acolo de moment, e o părticică din ”poveste” ... iar spălatul de păcate cu apa ”lor”, făcea referire la lacrimi, parcă privit așa nu sună pleonastic.
Oricum, o văd mai bine acum, o las așa și dacă găsesc ceva mai bun, revin.
Mulțumiri, gânduri bune!