Nuta Craciun

daca eram acasa acum aveam un autograf cald, direct de la sursa, dar asa...
ce pot sa spun, te felicit din toata inima, nu sunt surprinsa, era de astept, poate doar putin invidioasa
pe varsta ta:))
inspiratie si putere de munca si inca o data
FELICITARI!

Maria, pentru tine o steluta simbol, si o imbratisare sincera
cu drag de voi Anana

Corneliu

cuvintele mele cele noi, au ca patrie resemnarea, ea este nostalgia care-mi paste acum inserarile, daca asta are ceva comun cu poezia, mi-am primit revansa, si cine stie poate candva un ceas norocos va sari din pagini albe
multumesc de semnul tau


Costin

cred ca locul a fost dintotdeauna gol Costin, doar ca eu abia acum am realizat:)
iar fiecare lucru are tristetea lui, de aceea n-am cui impartasi ce simt, mai rau ma doare pentru indoiala inflorita (ironic), dar imi adancesc credinta in ceasurile norocoase si incerc sa cladesc temple in interior ...

despre Borges, da am introdus ceva in biblioteca virtuala si sper sa mai reusesc; \"Cartea de nisip\" este inegalabila
multumesc pentru increderea ta si... sper sa nu te dezamagesc prea tare

Licurici

si eu ma bucur ca m-am intors licurici,
iti multumesc ca-mi impartasesti tristetea locului gol,
din pacate locul de langa mine cred ca va ramane intotdeauna asa, ceasurile norocoase nu vor putea lumina peretele, care oricum are tristetea lui:)
felicitari pentru ultimele poeme!

Adina

eu cred ca ceasurile norocoase exista, trebuie doar facilitata cumva intalnirea cu ele:) iar templele se cladesc inauntru nostru, nu in afara... astea sunt doar niste convingeri ca niste exercitii pentru spirit

Ela

povestea locului gol este povestea unei vieti...
bine intuiesti tu ca uneori mi-e cumplit de dor de toate
neintamplarile, dar el ...nu cred ca-si regreta locul :(
daca as prinde macar un ceas norocos, stii ce-as face?
l-as zidi in perete pana s-ar lumina ziua:)

Ruxandra

amarui cuvantul acesta, da, iar antiteza ai surprins-o
multumesc, tocmai vorbeam cu cineva despre suferinta prin mantuire...
si despre indoiala si adevar, cine ne poate preciza insa doza? pe lume e tot mai putin adevar, si tot mai multa rutina, din pacate, iar noi tot mai indoielnici:)

va multumesc cu drag, m-ati ajutat sa prind o clipa
norocoasa:)

Anne-Marie, Elena

dragele mele, se poate muri si de fericire, dar de tristete? :))
dar intotdeauna o sa simtim mai acut ceea ce ne doare,
si o tot spunem, mereu, pana cand ne obisnuim...
dar voi stiti asta, pentru ca avem multe in comun, nu?
ma bucur ca putem comunica prin unde gemene
va simt aproape, multumesc
drag

Octavia

n-o sa scapam niciodata, draga Octavia, cred ca intrebarile,
se vor intoarce mereu, ele fiind chiar rodul
framantarilor noastre ...
ma bucur de semnul tau

Virgil

o invitatie la meditatie cam batatorita in final
ai dreptate, dar titlul si finalul au ele cumva un
orizont comun
multumesc de cuvinte


Lory

e un lucru nemaipomenit ca cineva sa te devore:))
uite, tu chiar ma faci sa uit
de toate cele care ma dor,
multumesc, multumesc!

emotia poate sugruma atat de... tandru,
iar unde cuvintele lipsesc , simtirea este mai vie;
hergheliile cerului alearga prin sufletul infiorat,
mai \"bogat cu-o minune\",
in tacere, numai in tacere, sensurile rodesc intotdeauna mai adanc, frumusetea se simte mai bine tacand ...
frumos si plin de sensibilitate ce ai scris

simt tristetea acestui poem ce striga(tacand), absenta...
atat de tandra imaginea:

\"la ceas de noapte buze patimase
te culegeau din starile de veghe\"

numarand taceri, rememorand treceri prin noptile unei tristeti \"ce desfata\", durerea e abandonata reveriei

Costin

imaginea unui tipat cu pereti transparenti, in care
tacerea imi stramba zambetul, e o obsesie mai veche...
daca tu crezi ca am reusit sa redau starea
cu blestemul tuturor intrebarilor care se intorc,
mi-ai sters zambetul fortat:)
oare de ce avem nevoie ca cineva sa ne spuna cuvinte?

Ela

daca tacerea mea ar sti de unde incepe cuvantul, ar tipa!
tu stii
ca fantana care naste intrebari fara raspuns, nu va seca, iar noi mereu vom inabusi tipete intr-o tacere
ce mistuie...
multumesc pentru atentia cu care ma citesti si comentezi,
observ cat esti de neobosita pe site, scrii si comentezi mereu, te admir mult...

copilul din mine va astepta mereu:
sa priveasca cineva pe fereastra,
sa-l treaca cineva \"malul\",
si, da Adina, TREBUIE sa ajungem dincolo,
pe celalalt mal ne asteapta o noua poveste...
drag,

Nu vreau sa-ti transmit tristete licuriciule, nu mai vedea si tu doar partea neagra...:))
ma bucur ca imaginea statuilor \"iti da batai de cap\"
in sensul de o altfel de interpretare...

Tu Carmen imi cunosti acum pasii, da sunt diferiti,
pentru ca povestea zilelor noastre e diferita...
ma bucur ca ai intuit lumina din final :)

multumesc de indemn Miruna,
si de faptul ca ai simtit setea mea de aer rece :)

va multumesc
drag Anana

o poezie care mi-a adus o amintire trista
dinspre copilarie, cu diferenta ca acum
cand \"ne jucam intoarcem lucrurile pe toate muchiile\"

toata poezia mi-a placut, cred c-am inteles clar mesajul,
ultimele tale poezii au o coerenta, o claritate aparte,
scrii ingrijit, imaginile ti se deschid dinspre suflet
inspre viata cu maiestrie, cuvintele iti sunt la indemana
nu se simte fortarea, de fapt asta am admirat intotdeauna la tine dexteritatea cu care manuiesti cuvintele,
si in poezie si in comentarii
prima strofa imi place in mod deosebit, rezista ca poezie,
la fel imi place versul:
\"tigarea nu mai stinge furtuna din cafea\" (corect nu e tigara?)
inteleg ca sufletul tau e acolo in zatul cafelei,
furtuna pe el il bantuie...
in rest numai de bine
drag anana

din lumina ta interioara
tu faci cununa
o asezi pe fruntea cuvintelor
si pasesti...
drag Anana

multumesc de un comentariu atat de elaborat!

spune-mi Ela, cu ce ochi privesti cand vezi dincolo
de poem, sufletul celui aplecat sa scrie? :))
distingi chiar si nuantele cele mai inchise,
cazute intre plecari la drum si vise de hartie...

m-a bucurat mult vizita ta nocturna, te astept
intotdeauna cu drag
Anana

daca existam numai in masura in care cineva
ne poarta in minte, inseamna ca mintile
noastre se pot intersecta uneori...
numai un text original Adina nu se intersecteaza
niciodata cu clisee...
iar eu nu pot spune multe, au spus-o altii aici
cu mult mai bine decat mine,
eu vreau sa spun doar ca te citesc, si raman
mereu pe ganduri: multa imaginatie si talent
a sadit Dumnezeu in sufletul tau!

drag Anana

aerul tau Silvia miroase-a nunta
ganduri indecente rasar
norocul cu patru foi poarta un zambet
de maritat

drag Anana

Lory, poezia asta cred ca e cea mai frumoasa din ultima serie!! nu cred ca i s-ar putea reprosa ceva,
e minunat redata aceasta poveste de dragoste cu toamna,
e dragalas versul in care cautam o vina... cu siguranta sunt strugurii, sau apusul :))
te felicit!
cu drag Anana

deci tu esti... Ela, te-am gasit! :))
imi place cum acoperi oglinzile, cum ele nu reflecta chipul, ci \"amintiri din alt viitor\",
aceasta desprindere din \"samburii noptilor\" pornind \"agale spre alta nescrisa intamplare\",
este chiar drumul prin viata...
un poem plin de iubire care deseneaza imagini dragi pe colturi de ganduri, in care singurul invitat la masa e cel care stie sterge lacrimile ...
drag Anana

multumesc de aprecieri Costin, ma bucur ca-ti place ultima strofa e ceva acolo care credeam ca n-am reusit sa redau...
multumesc de sugestie, da imi place si fara versul 4 ,
dar e acolo o imagine a bocancilor la care tin :)))
mai vad...
aceeasi prietenie
Anana

da Miruna, sufletele noastre indiferent de cate griji poarta, tot mai pot vibra uneori, e chiar simplu: ne lepadam bocancii si mergem drept pe linia orizontului inainte... pana cand drumul ne usureaza poverile :))
multumesc, ma bucur c-ai gasit ceva de \"luat\"
Anana

de fiecare data cand te citesc, mi se pare ca alunec
dintr-o lume in alta...
e mai greu sa redai ideile decat sa le ai ,,,, daca la inceput puteam articula cateva cuvinte despre cum vad, cum simt eu poeziile tale, acum e ca si cand ma asez \"in fata unei masini de foarte mare tonaj\" :))
spun totusi ca mi se pare unul dintre cele mai frumoase poeme ale tale, (desi tot ce-ai scris mi se pare remarcabil) , imi place ideea, cum ca iubirea veche de cand pamantul era plat, se poate lovi de moleculele de aer inoportune \"moleculele de oxigen, existand doar sa desparta\" toate acestea impiedicand gesturile imbratisarii
de la un capat la altul , imi place aceasta grija pentru a pastra neatinsa iubirea, iar despre nimicul cu absolutul lui, acesta poate sa dispara, daca iubirea exista intreaga...
imi permit o sugestie sper sa nu te supar, ultimele doua versuri mi se par in plus, mai ales ca in lipsa oxigenului pe care l-ai inlaturat, nu se mai poate respira :))
cu drag Anana