Nuta Craciun

nesperat si pretios darul tau Mihaela, multumesc!

dupa primenirea sufletului se impune imperios aruncat tot,
absolut tot ce nu vibreaza la unison cu camaruta aceea
interioara ce are la randul ei alte patru camarute:))
atunci forta vine ea singura si totu-i atat de simplu
ca mirosulul liliacului primavara
s-auzim de alta spovedanie:)
cu drag Anana

iti multumesc ca mi-ai tamaduit “infarctul” :) durerea
ce curge rotunjindu-se ca piatra unui rau, pamantul din launtru care incheie rotirea, solidar cu sentimentele ce mor… ca unde se poate muri sau intarzia putin, daca nu in cantul privighetorii, ramanand vesnic zbor, vesnic cant…

cu drag Anana

Mihaela

ca ce poate fi poezia daca nu realitatea noastra cea de toate zilele...asta despre imaginea streangului-esarfa, indiferent de culoare, tot streang se cheama, dar eliberarea poate veni in zori, din spatele unui intuneric injunghiat de soarele din noi.
eu iti multumesc, de cuvintele tale si de sugestie

Ela

iti marturisesc ca si eu am plans inaintea primului vers:)), apoi am dat intunericul la o parte, si m-am rugat rasaritului ce era rasarit doar in imaginatia mea, dar... el mi-a raspuns, iar atunci m-am simtit tot mai usoara de-atata lumina...
multumesc si de lumina ce mi-ai adus-o tu

Anana

Andreea

ai dreptate... am schimbat incadrarea, desi nu doar prozaicul deranjeaza... este doar un flash, un decupaj
dintr-un real mult prea prozaic din pacate...
multumesc de semn

Maria

uneori un poem scris simplu poate elibera, trapa care ne desparte de restul lumii se poate deschide si nu mai conteaza daca facem literatura sau ne scriem doar spaimele economisite de ani ...

iti multumesc ca ai vazut imaginea aceea interioara in toata
simplitatea ei, de fapt cred ca eliberarea a venit odata cu tipatul...

cu drag Anana

... eu astazi chiar am fost intr-un carusel
infruntand cea mai teribila spaima, realizand ca ea
poate fi invinsa doar de o vointa pe masura, sau peste
masura.
nu stiu, nu mai stiu cat ironic si cat sincer pot
purta in ele unele cuvintele... dar eu eram chiar sub
influenta unui mecanisc rotitor, nu stiu daca nemtesc neaparat, ce mi-a tinut mult timp in frau vointa si
nu stiu exact ce energie m-a impins inspre viata atunci cand pluteam deasupra ei, dar lucru ciudat de altfel,
mi-a lamurit cateva mistere:
unul ar fi prostul obicei de a bate cuie in talpa proprie si apoi a ma plange, iar altul de a nega lucrurile bune care exista si care posibil doar asteapta sa se intalneasca cu mine;
detasarea de uzante, ridicarea deasupra unei realitatii in care niciodata nu se intampla nimic, mi-a dat-o masinaria aceasta ,iar acum indiferent de tonul
pe care tu l-ai avut si imi cer scuze daca gresesc,
eu ma bucur ca uite asa
am putut schimba si eu o vorba:)
Anana

doar cateva cuvinte, „in graba” :))
pentru ca vreau sa las semn ca mi-a placut,
minunata nostalgie a unui timp plecat in desert,
rememoram clipe si mergem mai departe cu viata alaturi
amintindu-ne mereu \"dorurile fecioare\", \"asezand mereu carare intre amintiri\"...
Anana

mi-a placut mult poemul acesta,
teama din prima strofa mi-a insufletit inima de iubire, aceea iubire neconsumata, aceea tendinta, acel vis
care doar inchipuit poate avea valoare, aceea iubire mai mare decat un infern… apoi numai tu stii sa sculti
“moartea copacilor in vertical”, sau numai tu o poti spune atat de frumos, iar timpul nu este infinit
el merge de mana cu oamenii atingand limite, adaugand limite, iar despre pasari , despre pasari inveti tu arta de a fi cuvant suspendat tot mai sus...
numai plansul il inchizi intotdeauna , il zavorasti adanc atat de adanc sa un poata aripa lui atinge inocenta…
incantata de frumos!
Anana

o proza savuroasa si cu temei se bazeaza intotdeauna pe
logica: cum sa te respecti pe tine daca nu-ti respecti amanta? :))
bine decupate secvente autentice, dintr-o viata mult prea reala,(din pacate) mi-a placut dialogul scurt, replicile \"la moda\", da asa se vorbeste cant se stie
unde se vrea ajunge:))
Anana

tristetea te poate privi cu ochii cainilor abandonati, te poate sufoca, te poate arde, dar este obligatoriu apoi …
sa treaca, daca nu, daca se adanceste prea mult, ajunge o … ireparabila depresie:))

cu multumiri de citire si de semn
Anana

poezia poate fi si... cateva cuvinte asezate pe sufletul cuiva, ma bucur ca ai gasit ceva de subliniat

multumesc de trecere!
Anana

Pe fuga...
pentru cea mai neobosita si mereu in cautarea
adevarului poetic,
Sa ai mereu puterea si frumusetea primaverii!

Anana

imi place ideea unei toamne zurlii care “ne fura imaginile”, in incubatoarele fecunde se pot aseza din zbor sentimente indecente, (frumos) sau poate o “reteta favorita nepublicata intr-o gazeta de pacat”, sau insasi iubirea avida de nou, de mestecanisul unui anotimp indecis…
Anana

fructul unei iubirii, sau acestei iubiri nascuta „ dintr-un mar jumatate piele de sarpe”, poate fi uneori prea greu pentru o creanga prea firava, poate ca „nu mai e nimic” de facut, pana si tacerea care uneori poate salva „a expirat”, dar ciclitatea cu rol de destin, toate care vin si pleaca au un rost, poate ne nastem pentru a iubi cu predestinatie un anume barbat, poate pastram ascuns in sange chipul lui, cuvintele, forma corpului si devenim constienti de asta doar in momentul in care pierdem totul...
atunci singuratatea noastra se mareste cu inca o latura, atunci cautam alte corpuri pentru gandurile de miazazi, atunci aceste corpuri se lasa vazute de pictorii celebri ai clipelor (de vis),

nu stiu cat am prins din trairea ta, e ceea ce am trait eu citind,e un peisaj pe care l-am vazut desenat pe panza acestei clipe

mi-a placut firescul cu care lasi versul sa curga, masurarea atenta a acestui univers al zicerii, ideea nu e nici goala nici lucrata prea mult:

„dar eu sunt femeia tu ești bărbatul

patul ne-așterne dinainte secundele una două trei patru
cinci degete aruncă pe fereastră semnătura indescifrabilă
uitată pe baldachin de un pictor cunoscut
de nuduri necunoscute”

cu zambet Anana

aud si eu cerbii care urla la unison, (stii tu problema cu urletul care ne impinge inainte) cand frigul ne inmugureste, pasarile canta in tonalitati diferite crengile aceluiasi copac, pana la nunta mainilor mai e doar o sovaire si-o iubire cu iarba de mana, iar cea care
te asteapta nu e doar umbra e insasi rugul pe care ard in fiecare zi odata cu noi: pasari, cerbi, iluzii, sperante, ...
drag drag
Anana

Deosebit text felicitari Ela!

Odata demult, era prin mai, (anul trecut) domnul Bobadil mi-a daruit o steluta pe un text cu rima, spunand ca vrea sa incurajexe scrierea de acest fel; intamplarea a facut ca era tocmai ziua mea de nastere, putini si-au amintit asta, a fost singurul cadou pe care-l primisem si a insemnat enorm…
eu un pot darui stele, dar pot darui un cer intreg cu toate stelele lui si cu toata sinceritatea: Ani multi, fericiti si impliniti!
La tot atata inspiratie!
Anana

multumesc,
eu sunt doar ceea care merge intotdeauna in spatele
timpului, cu teama de a nu face gesturi care sa iasa
din rama unei poze exemplare,
candva, asa pret de un sarut de impacare, o voi lua
inainte pe cararea ce duce la luna, iar dorintele mele
vor creste si vor deveni ingeri de portelan, pe care
o sa-i asez frumos in vitrina altui timp:))
cu drag Anana

daca se cheama \"ceai indian\", poate copila ar putea bea
altceva care sa intre la fel de bine in peisajul iernii,
dar care sa sustina mai bine ideea titlului... zic eu Madalin, sau ai putea construi un haiku daca ai reaseza...
dar tu stii mai bine bineinteles, mie nu imi pare suficient justificata ideea...
numai bine
Anana

e doar o intamplare ca astazi pe sait femeile incearca
sentimente atat de tandre ce inchid in tablouri chipuri de femei desavarsite in iubirea lor?
sau e chiar o realitate ce curge prin multe vene astazi?
o femeie de iarna, mai calda decat ciresele amare, decat surasul inceputului de lume…

mi-a placut , ultima strofa geniala!
Anana

trecerea ta m-a bucurat, te mai astept
drag Anana

o creionare subtire a unui chip atat de alb, atat de palid
incat pare locuit de pasarile Domnului,
si o singura porunca daca ar fi incalcat femeia aceasta, ar fi fost de-ajuns, pentru ca a iubi un om bolnav de amintiri e cel mai greu, cel mai de neiertat pacat si nici lacrimile tarzii, nici moartea, nici ingerii, nu mai pot ridica pedeapsa ...
imi place cum curge poemul si cum te priveste cu ochi bolnavi de iubire
Anana