carusel

un subjet un peau prosaique pour une poesie

Caruselul ăsta te face cu adevărat să ai amețeli și ceva emoții la cotele cele mai înalte. Dar „mecanismul e sigur”, adică și mecanismul poemului. Impresionantă descriere. Ne-am învârtit și noi la viața noastră în carusel și am avut aceeași senzație, numai că nu ne-am priceput să o transformăm și în emoție poetică. Bravo, ție ți-a reușit. Mai ales în versurile:
ce joc halucinant caruselul mecanismul acesta e sigur
ca orice cosmar de altfel
punctul terminus nu exista sau poate fi amanat
nu trebuie decat sa privesti peisajul din jur si poti atinge
cotele cele mai inalte
uneori din cauza senzatiei de voma a curbelor mi-amintesc
ca sunt vie ca totul mi se intampla mie

Mulțumesc! M-am învârtit pe gratis, nu?

... eu astazi chiar am fost intr-un carusel
infruntand cea mai teribila spaima, realizand ca ea
poate fi invinsa doar de o vointa pe masura, sau peste
masura.
nu stiu, nu mai stiu cat ironic si cat sincer pot
purta in ele unele cuvintele... dar eu eram chiar sub
influenta unui mecanisc rotitor, nu stiu daca nemtesc neaparat, ce mi-a tinut mult timp in frau vointa si
nu stiu exact ce energie m-a impins inspre viata atunci cand pluteam deasupra ei, dar lucru ciudat de altfel,
mi-a lamurit cateva mistere:
unul ar fi prostul obicei de a bate cuie in talpa proprie si apoi a ma plange, iar altul de a nega lucrurile bune care exista si care posibil doar asteapta sa se intalneasca cu mine;
detasarea de uzante, ridicarea deasupra unei realitatii in care niciodata nu se intampla nimic, mi-a dat-o masinaria aceasta ,iar acum indiferent de tonul
pe care tu l-ai avut si imi cer scuze daca gresesc,
eu ma bucur ca uite asa
am putut schimba si eu o vorba:)
Anana

Ți-am citit poemul acesta plin de o ralitate covârșitoare, poate nu metaforele sunt cele care ar sustine acest poem sau versurile în sine, uneori un poem scris simplu poate curpinde în el o lume, o lume, lumea ta, versurile de referință ar fi :

punctul terminus nu exista sau poate fi amanat
eu pot trage pe sfoara viata pot carcoti pe seama ei
sfidand dand cu tifla tipand de emotie

Andreea

ai dreptate... am schimbat incadrarea, desi nu doar prozaicul deranjeaza... este doar un flash, un decupaj
dintr-un real mult prea prozaic din pacate...
multumesc de semn

Maria

uneori un poem scris simplu poate elibera, trapa care ne desparte de restul lumii se poate deschide si nu mai conteaza daca facem literatura sau ne scriem doar spaimele economisite de ani ...

iti multumesc ca ai vazut imaginea aceea interioara in toata
simplitatea ei, de fapt cred ca eliberarea a venit odata cu tipatul...

cu drag Anana