Nuta Craciun

va multumesc pentru semnele voastre generoase, nu ma asteptam sa placa cuiva acest "flash" in care am ramas captiva intr-o seara ploioasa...
Bia, multumesc de lumina! :)
inspiratie si toate cele bune de la mine!

si frumos omagiu ai adus celei care stie oricand si orice conditii, sa fie femeie!
nu e vorba de misoginism caci poeta spune clar ca "intr-o femeie, nu dai tot peste o alta femeie", deci ea nu se iubeste doar pe ea si nici nu uraste barbatii, caci in ea "gasesti marsaluind un sir de barbati" si asta e forta ei, caci ea poate sa fie, orice isi propune sa fie, si dupa toate pe care le poate duce "fara sa auzi in urma ei vaiet" stie sa fie macar 5 minute femeie.
mie mi-au placut "cruci atârnate ca niște păduri de sâni", nu doar inedit dar m-am tot dus pe firul ideii si am tot gasit sensuri, de fapt mi-a placut tot poemul, plec cu imaginea asta n minte:
" destinul ei are același farmec seara
când se dezbracă de umbre
și nu uită să fie
cinci minute
femeie"

... un text fara inflorituri inutile si care inlantuie atat de firesc realitatea. in cuvintele tale pulseaza viata, chiar daca ea, viata, ne atarna uneori greu si ne acopera ca o zapada: "până la glezne/ până la ochiul alb în care încremenise o mamă"...
mi-a placut mult ce am citit, imi place stilul acesta succint, curgator, aceasta miza naturala si credibila pe viata, naturaletea cu care scrii... ma mir ca textul nu are niciun comentariul, cred ca multe trec neobservate pe-aici si e mare pacat.
primeste o steluta de suflet de la mine, o mica lumanare care sa dezghete macar putin zapada ...
ganduri bune

iti multumesc pentru semn!
ma bucura empatia cu pietrele, este o obsesie a mea mai veche ...
da Mihaela, pana si pietrele se iubesc in zid, pentru ca numai iubirea sau cine stie poate frica, le ajuta sa poata trai impreuna... numai noi oamenii uitam de prea multe ori si cu prea multa usurinta, ca nu putem locui impreuna daca nu exista ceva care sa ne lege... iubire, foame, frig sau chiar frica :)
ma bucur ca ti-a placut finalul... ganduri bune, trecerea ta m-a bucurat!

cred ca sub niciun text nu ar trebuie sa fie permise calomniile si jignirile indiferent de calitatea textului, parerile critice trebuie sa fie constructive (altfel de ce a-mi face-o?) mai ales atunci cand se presupune ca ele vin din partea unor oameni care se respecta... iar daca cineva se respecta si nu-i respecta pe ceilalti, cum se numeste?

si nu e vorba sa nu critici si nici sa incurajezi kitschul sau literatura de tinichea, e vorba de a pastra o polemica in jurul principiului,
caci toti credem in constiinta propriei valori, dar nu exista un instrument de masurat valoarea si atunci ne permitem sa facem pe criticii acolo unde nu putem ajunge altfel; ori in poezie nu putem stii exact pana unde duc granitele gustului si atunci de ce sa ne pierdem in polemici distructive? nu ajuta nimanui!
exista o tendinta de disparitie pragmatica a lirismului din poezie, fenomen tot mai incurajat pe site-uri, cinismul incepe sa fie miezul unui mod de a fi, toti suntem critici, preferam teribilismul si ne ne ferim sa ne aratam sensibilitatea, de parca ar fi ceva rau ca un vers sa te emotioneze... el trebuie sa scuipe, sa faca sex, sau sa urineze, ca sa poata soca cat mai mult. sa fie asta o cale de a intra in analele literaturii?

eu personal cred ca munca depusa de Bia, poemele asa cu toate stangaciile care poate exista, merita respect si apreciere, caci chiar daca nu toti suntem genii, suntem oameni care scriu, dar oameni de bine care scriu, fara vanitati si fara orgolii, unii mai slabi, altii mediocri, iar altii geniali in insasi aceasta mediocritate, dar fara false pretentii si fara ipocrizie.

recunosc ca dupa ce ultimele mele postari pe Agonia au ramas neremarcate, ma refugiasem intr-o pivnita pleonastic de adanca si-mi invatam in tacere mainile sa iubeasca din nou :)
ce sa spun Ioan? iti multumesc pentru semnul orbitor, pentru incredere si pentru sugestii, mai mult de 29 de ani de scriere si tot mai sunt atatea de indreptat, perfectiunea e un proces lung...
promit sa postez mai des si sa lucrez mai atent textele, semnul tau de incredere si de incurajare, ma bucura dar ma si obliga!
toate gandurile de bine!

iti multumesc pentru semnul lasat si pentru sugestiile cu care sunt perfect de acord. poemul mai poate fi lucrat, ii simt imperfectiunile si sper sa pot reveni sa-l asez mai bine in pagina si sa evit repetitii si conjunctii inutile.
initial am plecat de la o imagine a unui tablou cu roze al Danei Stefan, (voiam sa postez si tabloul dar nivelul meu de acces nu-mi permite), m-am simtit oarecum constransa sa lucrez pe marginea acestei imagini si parca strofele nu au destula fluenta si nu am avut destula grija la nuante incercand sa ma pastrez intre anumite limite, dar ma bucura mult semnul tau :)
cele bune si tie!

ma bucur ca am avut privilegiul sa-mi asez gandurile peste tonurile calde si luminoase ale picturilor Danei Stefan.
multumesc pentru invitatie Bia si felicitari pentru abnegatia si pentru sufletul tau atat de frumos risipit!
felicitari participantilor la proiectul tematic, pentru inspiratie si pentru bucuria de a imparti impreuna o clipa, dintr-un lung sir de clipe ...
cu bucuria regasirii va doresc toate cele bune, sper sa sa ne intalnim mereu cu acelasi drag de a trai impreuna sentimente alese !

o provocare bine venita si foarte frumos realizata de tine, Bia! a scrie pe marginea unei imagini, in general constrange, ingradeste, desi cuvantul "toamna" include un registru suficient de amplu pentru a permite tatonari fara limita. pe mine personal nu imaginile m-au starnit, cat provocarea in sine! :) iti multumesc pentru bucuria pe care mi-ai facut-o, pentru rabdarea cu care mi-ai raspuns intrebarilor, pentru explicatiile cu privire la haiku, pentru abnegatia si talentul de care dai dovada in colaborarea cu ceilalti, dar mai ales pentru initiativa! a iesit o minunatie de lant autumnal al prieteniei si al cuvantului incrustat in culorile toamnei!

multumesc frumos de trecere, si de incurajarea cu fierberea in spuza :) ultimele doua versuri sunt explicite, ai dreptate, asa le-am simtit si asa le-am lasat, dar nimic nu este batut in cuie, cu siguranta o sa revin si o sa revad tot ce scriu in ultimul timp, simt si eu acelasi lucru, ca nu le pot da o forma finala, ca pot scrie mai bine, dar am nevoie sa le vad postate, sa le pot reciti, am nevoie sa vad cum sunt receptate, iar pentru asta iti multumesc inca o data pentru semnul lasat si pentru cuvintele tale!

pentru mine toamna e motiv de tristete, un ritual de la care mi-ar placea sa lipsesc ... sa dorm asa de vara si pana iarna, sa ma trezesc in ploaia fulgilor de nea :) dar gandindu-ma mai serios, timpul nostru oricum se imputineaza treptat, cum as putea sa-mi permit sa pierd luni din viata?
multumesc de semnul tau, seara buna !

cu respect si pretuire, succese noi si multe inspre lauda limbii romane si a truditorilor ei!

poemul e frumos, aceeasi nota personala care te defineste, felicitari Teo !

... si de empatia cu tristetea :)
o seara frumoasa va doresc!

eu cred ca o persoana poate avea mai multe suflete pereche, asa cum posibil sa n-aiba niciunul... dar a avea "simultan" mai multe suflete pereche, e ca si cum ai forta legea echitatii, a echilibrului si a norocului :)
iar a pretinde ca ceva ar putea fi "indestructibil" in spatiu si timp, apropie putin de utopie... chiar daca exista o tendinta spre perfectiune si accepti ideea de suflete pereche, intr-o lume in care lucrurile au doar adancimea oglinzii in care te privesti, poate exista doar o "acceptare" a unei bune randuieli a tot ceea ce ti se intampla, parerea mea.
oricum tema merita dezbatuta !! :)

savuros text!! l-am mai citit dar l-am recitit acum cu aceeasi placere si am simtit aceeasi vibratie ... interioara, adica ceva mi-a atins un colt ascuns fara sa ating nimic concludent, jur :) si asa ca replica le regula nr. 2: Pentru ca două suflete pereche să se recunoască, nu este necesar să simtă vibrația doar la atingere, pentru ca ea (vibratia) se poate propaga prin aer atat de fidel incat poate atinge fara sa atinga :)
trebuie sa recunosc ca nu sunteti doar un maestru al epigramei, sunteti un maestru al cuvantului (bine) scris!!

... doar se simte si-atat :)
poate de aceea scriem mai mult atunci cand ne simtim singuri, cand suntem fericiti suntem prea atenti la fericirea noastra ca sa mai facem altceva.
multumesc domnul Norea, ganduri de bine!

traita pana la capatul unei zile in care realizezi, ca sfintii ce ti-au locuit candva in trup, ti-au dezertat deja din simtire, nu mai esti aceeasi numai visele ti-au ramas intacte :)
multumesc de semn rara, am facut o pauza la scris si cuvintele se misca mai greu ...

cu bine
anana

e destul de bun, dar ma asteptam la un final cu impact tinand cont ca poemul e scurt... iar "asteptarea asteptarii", mi se pare cam puerila, doar parerea mea bineinteles.

ganduri bune
anana

da, asa e cu poezia sufletului... riscam sa fim patetici dar preferam sa fim onesti cu noi insine si sa ne redam cat mai fidel framantarile.
am scris aceste versuri uimita fiind ca lumea continua sa fie la fel, acum ca mama nu mai e... a plecat de curand intr-o lume mai buna si cu adevarat iti spun, ca a lasat in urma, o groaza de semne.

bucuroasa de regasire,
acelasi drag
anana