piruetă în umbra unui zmeu de hârtie

Iei viața la rost, o întrebi de ce e pasivă cȃnd filamentele suferinței se aprind, iar becurile gȃndirii sunt stinse, de ce imaginile realității tremură, sunt bulversate de percepții eronate, de ce intimitatea nu poate ieși din cei patru pereți, de ce jocul cu umbrele a căpat o tentă morbidă și lugubră, de ce nu am învățat alfabetul luminii, de ce ziua nu are contururi rotunde, ci numai muchii ascuțite, ce înțeapă pașii mergȃnd înspre niciunde.
Ai pus suferința în ceas pentru a o împărți în secunde.
O poezie ce face piruete printre cuvinte.

ai surprins atat de frumos toate frustrarile unei zile, iar ceasul asta atat de pasiv si egoist de parca tristetea lui ar putea fi nmai mare decat a noastra :)
multumesc de trecere si de semn, salutari si numai bine!