viața precum un câine scăpat din lanț

Sergiu era un copil de spital în fiecare zi înghițea același refren "dacă îți iei medicamentele te faci bine și..." minciuna creștea mai întâi cât irisul ochiului se strecura printre gene lăsând urme roșii se mărea cât punga agățată în stativul metalic din care se scurgea printr-un furtun transparent lichidul agoniilor prelungite se umfla se spărgea ca o bubă infectată miros de puroi și disperare inunda încăperea spărgea geamurile și ieșea afară răsuflând ușurată "a mai trecut o zi" și-o lua de la capăt cu zâmbetul tremurat schițat pe o coală albă "dar până când?"își spunea până când să poți suporta gustul de sare să te faci că nu vezi că nu auzi cum urlă ochii mamei cu lacrimi sparte în dinți și nici nu aflase încă dacă viața este precum un câine scăpat din lanț sau colțul după care se ascundea ar fi făcut orice să o mulțumească ar fi dărâmat și munții dar ei apăsau acum prea grei și-ar fi cusut în plus câteva branhii să-nghită norul care se apropia dar... ningea ningea cu toată furia neputincioasă a unui copil de nouă ani zăpada îl acoperea până la glezne până la ochiul alb în care încremenise o mamă și-o lumânare aprinsă aducea liniștea în care el se ghemuia