Poezie
Eu și orașul.
Nu privi înapoi (XXVI).
1 min lectură·
Mediu
Noaptea cade peste oraș
cum cade umbra mea pe asfalt
nici o mie de gânduri
nici o mie de umbre
strecurate clandestin
în pieptul meu
nu vor reuși pe deplin
să mă întunece la chip
nici o mie de ploi
nici o mie de vorbe
nu vor izbuti
să-mi picure lacrimi
pe obraz nici o mie
de lumânări nu mă vor
ilumina pe dinăuntru
așa cum o face flacăra
unei brichete atunci
când îmi aprind o
țigară și o fumez
pe întuneric în
deplină singurătate.
21.10.2014;
08.08.
021.855
0
de fapt poemul conduce bine un gand senin intr-o deplina singuratate... desi parca tot putin paradoxal suna si aceasta singuratate "deplina", cand orasul iti este aproape :)