Poezie
urnați-mă
1 min lectură·
Mediu
amestecați-mă apoi cu mâna goală în cimentul imparțial
al vreunei tălpi de biserică pe care
să-și sprijine fruntea înfrânții
cine nu mă va crede când voi striga: iată! m-au călcat
fără să mă atingă
iată si iată! mărturisirea vă doarme încolăcită la soare
doar vântul o face să pară vie
suflându-i cămașa întinsă la uscat
decolorându-i ieriul
destrâmându-i aziul
iată și iată și iată... nimic!
cine nu va crede când se va spune: acesta ești! firul
de paing întins între
lipsa de ochi a pereților
cine? nu scrie pe fire de mătase
0113.652
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Vasile Munteanu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 92
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 15
- Actualizat
Cum sa citezi
Vasile Munteanu. “urnați-mă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/vasile-munteanu/poezie/14058298/urnati-maComentarii (11)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
temelie poeziei. cele din început. numai bine!
0
cel reparat este acoperișul...
nu. mai bine!
0
va citesc cu placere si interes, m-am cramponat insa un pic de "urnati-ma" si de aceea poate, dincolo de reverberatia pe care mi-au transmis-o cuvintele poemului, nu am gasit firul de paing pe care sa pot merge intins... :)
0
în NFPP (Normele de Folosire a Pânzei de Păianjen) scrie că suportă până la nouă; nu încercați zece, pentru că aceia sunt mititei și oricum au legătură cu altceva.
mulțumesc pentru lectură și pentru interes.
mulțumesc pentru lectură și pentru interes.
0
Distincție acordată
"firul de paing întins între lipsa de ochi a pereților" mi se pare esențialul poemului. Însă poemul nu ar fi suficient sieși fără acele jonglări ale cuvintelor (marca Nichita-se pare), ieriul sau aziul bine plasate pentru cititorul atent și binevoitor. Bine-voitor în sensul propriu al cuvîntului. "decolorându-i, destrâmându-i", o altă șansă dată limbii romane spre diversitate. Și toate aceste pe lîngă mesaj, de asemenea covîrșitor.
0
Distincție acordată
Cutremurator poem, Vasile. Niciun cuvant in plus. Esenta.
Ma asociez tuturor remarcilor lui LIM si mai adaug o steluta.
Ma asociez tuturor remarcilor lui LIM si mai adaug o steluta.
0
recunosc, nu e Nichita (cel puțin la nivel intențional...); da' Stelaru? da' Lorca? doar două exemple...
dacă are cineva nevoie de ceva mai aplicat și literar-comparat, uite un exemplu mai potrivit care îmi vine în minte fără efort: "dus de penel mă înfior/ ca și cristalul ochiului atins/ de-un fir de păr pierdut și invizibil" (R. Alberti).
desigur, România nu e nicicum o piele de taur, nici nu are o Andaluzie a ei; asta nu înseamnă că trăirea unuia care sacrifică oi, porci și alte lighioane mai puțin impozante (cum ar fi Sinele) e musai inferioară; măcar din simplul motiv că albul (pentru care orice altă culoare ar putea fi dacă nu chiar este o umbră a morții) e o relație personală cu Lumina; poate de aceea noi, românii, suntem mai sensibili la motive ca piatră sau număr; pentru noi bovina rămâne pururea ceea ce este: bovină; de muls sau de povară = lipsă a grandorii.
mulțumesc LIM, mulțumesc Vero pentru lectură și pentru semnul despre.

TN
Daca n-ar fi atat de profund rascolitoare Poezia aceasta a ta, Vasile, poate as fi impresionata de detaliul gandirii, dar cum nu-i posibil n-am decatsa provesc munca ( fragila, inutila, rezistenta?) a paingului tau.
Regrds, Poete!
Yea
Regrds, Poete!
Yea
0
sunt cât se poate de sincer când spun că nu atât comentariul on mă emoționează (pentru că, deși bucuros de apreciere, sunt conștient că ar putea la fel de bine să fie rodul unei impresii greșite, unei stări afective de moment sau altor cauze ce pot determina o receptare pozitivă a unui text posibil nereușit), cât destăinuirea din comentariul off (pentru că nu mă poate lăsa indiferent faptul că, deși aveți probleme de sănătate, nu v-ați putut înfrâna pornirea de a-mi comunica faptul că textul a indus nevoia comunicării - apreciere mai mare nu cred că poate exista).
mulțumesc (este acel mulțumesc dincolo de care orice alt cuvânt ar fi sărac).
0
îmi cer scuze că am omis, vă doresc din suflet însănătoșire grabnică.
0
TN
Multumesc pentru urare!Vasile .
Trebuie sa stii - totusi - efortul de a comunica impactul poeziei tale asupra mea este neglijabil.. bucuria lecturii m-a facut sa te urmaresc demul, Poete.
regards
Tea
Trebuie sa stii - totusi - efortul de a comunica impactul poeziei tale asupra mea este neglijabil.. bucuria lecturii m-a facut sa te urmaresc demul, Poete.
regards
Tea
0