până la marginea lumii e doar o grădină

De pe colina cea mai înaltă a nopții, privești până dincolo de marginea lumii, până în grădina Edenului, căutându-ți dorul...poate e mai bine că ai fost jefuită...

femeie-grădină ...cine te sapă, cine sădește în tine trandafirii? :) ghimpii inimii învelește-i în petalele scuturate din greșeală de hoți...doar doar rămâne pământul bun de crescut alte, parfumate, poezii

Îmi place cum ai scris acest text.Ești plină de o anumită melancolie născută dintr-un fel de singurătate.Trec să te mai țin de vorbă.Poate contează...

Gandurile noptii sunt gandurile inimii. putem ajunge cu ele si pana la marginea lumii acolo unde gasim gradina si nu sfarsitul. eu am vazut poezia ta ca o meditatie. frumoasa.

ai dreptate Ileana, e atat de frumoasa jefuirea asta...
urcand muntele noptii, privind in aceeasi parte, mereu in
aceeasi parte, spre cel mai drag si atat de indepartat loc...
tu ma intelegi, tu stii care sunt dorurile mele,
iti multumesc!

Alina, ghimpii inimii uneori cresc mai inalti decat trandafirii, iar hotii de dor, sapa... atunci iti iei
gandurile si le urci in cerurile aurii din jurul noptii:)
multumesc de cuvintele tale frumoase

Gelu, hai sa te intreb si nu-mi raspunde, doar asculta-ma:
tu crezi ca singuratatile sunt toate la fel? crezi ca cei
care recunosc cu voce tare ca sunt singuri, sunt patetici?
spuneai „un fel de singuratate” dar parca voiai sa spui
„un anume fel de singuratate”...
un pic, mi-e teama sa vorbesc despre singuratate, sa nu se
razbune mai abitir linistea asta din jurul meu, si sa
inceapa sa decapiteze:) imi ramane insa alternativa cea mai
la indemana, de aceea scriu ... daca cineva m-ar tine de
vorba, da ar conta, atat de mult ...

Cristina, cand ne urcam gandurile pe gardurile noptii, marginea lumii se vede ca o gradina cu trandafiri, dar inima in singuratate simte doar spinii, parfumul ramane suspendat in linistea care cade…
multumesc de vizita, ma bucura trecerea ta!

va multumesc, tuturor, cu drag
Anana