timpul

E frumos de urât textul. O trecere de la om la om care nu suportă timp, deși suportă. O transpoziție lirică autentică. La 7 ani, scoteam mortul. Iar drumul pănă la tata e mereu mai lung c-un mormănt. Pasărea care duce bolta dintr-un loc în altul e, pentru mine, iarba care crește din unghiile celor duși.
E sensibil, cumointe și concntrat textul.
Bun!

"poate un tril
în privirea oblică a unui apus
când o pasăre cântă
purtând cerul dintr-un loc în altu" -

aș zice "poate trilul
privirii oblice a apusului,
pasărea cântă
purtând cerul din loc în loc.

E f bine cum ai zis tu, dar mi se pare că e loc și pt cititor. Din loc pentru loc.

Textul vine chiar dintr-o experiență reală: moartea în zilele de sărbătoare, parcă face din timp un mormânt comun, care unește timpurile, cel de aici cu cel de dincolo.

Mulțumesc mult pentru lectura atentă și pentru felul în care ai dus textul în propria memorie. Imaginea ierbii care crește din unghiile celor duși e foarte puternică. Propunerea ta de rescriere, da, mută poemul spre cititor; eu am păstrat o ezitare, un spațiu de fragilitate acolo. Și ca să evit cumva ”a apusului”.
Mă bucur mult de semnul tău, toate cele bune!