taci!

o să trezești veverițele nopții
ațipite
între inimile noastre

îmi încep ziua cu ochii prin ramuri
și eu știu să tac
iau poezia în brațe și urc spre amiază
valu cu drag

E o poezie care se vrea a cumula totul in acel \"taci!\", spus si pe ton de rugaminte, si pe ton imperativ, intrucat rostirea ar rapi farmecul comuniunii dintre indragostiti si al armoniei cosmice: \"taci!/ o sa trezesti veveritele noptii/ atipite/ intre inimile noastre\". Totusi, metafora din versurile citate mi se pare prea artificiala, dar e doar o impresie. In poezie si tacerea trebuie sa-si gaseasca o expresie adecvata si originala, dar versurile \"ochii tai vorbesc/ si mainile tale\" sunt deja niste clisee. Pentru ca autoarea poate scrie mai bine, mi-am permis aceste observatii si o astept cu alte creatii mai reusite.
Cu respect,
Pasa

Și eu vă iau cuvintele în brațe că n-am cum să vă prind în brațe și tac.
cu drag
Djamal

Val, problema nu e doar sa taci cu poezia in brate, ci tacand
sa lasi mainile sa vorbeasca… ele pot desface cele mai tainuite
taine:) acuma pe bune, poezia nu e noua, noi sunt doar…veveritele:)
George, ai dreptate, este o poezie mai veche, n-am ce sa lucrez
la ea, s-ar pierde emotia acelei trairi, sau o las asa sau o sterg;
o pastrez in pagina pentru ca imi aminteste de vremuri mai bune:)
eventual… da, ii schimb incadrarea, iti multumesc de trecere!
Mahmoud, stii tu, sunt momente in viata cand parca mainile te incurca, nu stii ce sa faci cu ele … atunci e mai bine sa le folosesti cumva:) am primit cu drag imbratisarea ta, multumesc!