ploaia nu are stil

când viața se înțepenește în noi scriem scrisul e o ploaie curată ce cade din cer ploaia nu are stil se scrie simplu așa ca o respirație dar lumea tristeții e mereu dincolo de cuvinte de aceea e greu să scrii despre tristețe să descoperi neînțelesul când pacea ta plutește deasupra ca sabia lui Damocles cel care scrie ia cu timpul chipul scrisului său își creează o lume în care se simte ca peștele în apă apoi începe să înoate împotriva curentului atunci umbra lui se îndepărtează tot mai mult de el merge singură înainte pe același drum pe care și-ar fi dorit el să meargă