Nonciu Dragoş

Sub șalul de mătase Un glas am auzit, E rodul ce mă stoarse, Cu greu te-am îmblânzit. Curată nebunie a fost Să mi te-nchini iubit-o S-arunci cămașa fără rost, Pe cuvertura ce am

astăzi se-ntreabă călăul de-i bine pe Sânziana să ia de nevastă de-i place femeii să stea cu sine la rău la bine și la năpastă surpat cade cerul se prăvale peste munca ce rupe coaste lacrimi

Regret că am pus doar suflet, Să cânt mai frumos pe scenă, Acolo mi-e locul în sunet. Valoarea e bună, formula e plană. Ce roade mai mult ca oricând, Maiestuos pe valea de sfadă. Ce pune în

Suntem pierduți în strada uitării Și căutăm marea pierdută, Cântăm suntem fixați în furii, Mai scurtă e gura cea slută. Maiestuos mă bizui pe umeri, Sunt tot ce caut în traista-n durere. Cânt

Fără voie, viață ți-am dat, Să ai, să dai așijderea Celor ce din mine au mâncat, Emoți ce veneau ca marea. Frecând frumosul aluat, Crescut-am fără voie. Mai iau un pic din ce am dat, Din

Parcă mai ieri frumoasă doamnă, Balade și-alte versuri minunate, Cu inima tânără, plină și demnă, Cântatu-ți-ai la ale tale largi canate. Acum moșneag ți-aș zice căte una, Nu-i loc mai multe

Săraca priză acum n-o am, Dar sper mâine poate. Eu caut cu-ndârjire-un gram, Din ropotul ce-i prins în noapte. Știu că-i greu pasul de țigan, Să bați să chiui și să plângi, Pe toate să le

Ce scumpă-ți e privirea, În clipa de tăgadă, Ce-ți zornăie menirea, În mâini îți e plămadă. Cureaua e mai strânsă, Mai strânși suntem în joc, Mă duc pe calea unsă, Să prind răul de

ELECTRONI MIRACULOȘI Ce vrem de la viață? Ne aruncăm cu atâta ardoare la început, fără să știm neapărat, peste ce dăm. Ca și tinerețea, prima parte a

M-am întins pe spate Și cu totul am decăzut. M-am ridicat pe coate Și a fost un început. Am pus stropi de rouă, Cât mai mulți la un loc. Am spălat lumea nouă Fără pic de noroc. Foarfece

O muzică tristă e toamna cocori în veuri zburând ploaie măruntă și rece oase bătrâne trăsnind păsări tac zgribulite furnicile fug în mușuroi o muzică tristă e toamna.

Stau visez la câmpuri și la flori, Mi-e dor de zilele senine cu tine. Sunt numai eu cu jale, chinuri, Corupt de viața prinsă-n strune. De friguri mă cuprinde-o jale, Ce dor îmi e de viața

văd cum hora larg deschisă mă separă-acum de tine strâns mă ține-n viața prinsă de frumoase și deșarte vagi destine doar iubirea mă mai ține suflul vieții nu mi-l ia sunt doar prins în plase

La noapte voi fi mare Și sper să-mi iasă asta, Voi sparge sticle și pahare, Cu ce mi-a dat mai bun năpasta. Pe crupieri i-am concediat Și doar taraful mic afară, Mai zdrăngăne-n delir

Vreau lumini s-aprind, Vieții să îi dau de știre, S-o trăiesc până la fund, Căci e darul, nemurire. Lanțuri grele vor să-mi țină, Pașii liberi nu mai umble, Le topesc cu-a mea lumină Și-oi