Nonciu Dragoş

Parisul a fost oraşul care m-a frapat dintotdeauna, aşa că Jan, m-a lovit unde a ştiut el mai bine, la sentiment, cum spunea el. Totul a fost în scurt, atât de repede, încât până şi părinţii mei,

— Alo! Maria! — Bună! Sunt în aeroport, Alistar. — În țară? — Da. — Vin acum. Nu mai găseam hainele, parcă nimic nu stătea pe mine; într-un final, am ajuns. — Maria! — Alistar! — Singură? —

E loc destul pe ambele sensuri Să circulăm în răspăr. Să cumpărăm bilete la transuri, Mulțumiți de floarea din păr. Ce-i vrajba că aur se-aruncă, Pe fereastra vieții rămasă, Mai crud

LOCURI DE BASM Doar câteva zile am luat la pas dealurile Ardealului. Locurile copilăriei mele sunt fastuase. Le-am văzut cu ochi copilăriei mele de atunci

De ce când alinare ne-am găsit în negre vorbe, Tu nu ai dat nimic la schimb, sorbind pe rău. Călătorind și mai departe pe cărări oarbe, Ne-am strâns de mâini nesocotind pe negrul hău. Prin

Cele două săptămâni au trecut foarte repede, Amaris alternând zilele, iar Mirela luând zona la picior, câteodată de mână cu mine, privindu-mă cum creionez zone noi pe care le-am omis. – Ce-ai să

Ce repede se bagă Piticul să mă bată, Mai jos frumoasa doamnă mă trage Nerușinată-ncet de mână să las totul baltă Râde-n chemare spre orizonturi large. Piticul, un funcționar haios ce stă pe

Secvența ce-mi lasă, doar gust amar, E șarpele cu sufletu-mi prins în cântar, Acum plâng pe raftul cu praf de cămătar, Un zâmbet pierdut, mă face să cred iar. Malițioasă matroana arată de

AMAR DE FATÃ te întreabă fericire unde ești măruntă fată în amarul crunt al vieți tu mi-ai dat să beau amarul legea sigură a vieți doar în pragul dimineții eu supus ascult de tine

vijeliosă ca spuma mării se așesză pe grumaz stoarce singură a zării apă bună din topaz vreme de apus se zbate soarele să fugă laș să ne lase pe la spate doar cu umbre din sălaș numai

Un singur pas și le-am spus la toți! Duceți-vă mă… și mai lăsați-mă-n… Că nu… sunt eu sătul de cei ca voi! Atunci au lăsat garda jos, și pac! I-am lovit, că nu se mai putea! Toți, da toți,

Searbădă floare cântată de toți, Aduci doar minuni în uitare, Ne strângem cu toții în viața de sorți, Să fim numai umbra din zare. A mea e iubirea plecată în zori, De dor în suflet e

Priceput, m-am suit în mare grabă, Pe șaua calului meu, să aduc viața. Am tot căutat-o în zadar, a fost dată la tarabă, Ce mai contează ce și cui; când nu-i decât o simplă ață! Atunci m-am pus

Eram la mare depărtare de zborul simplu nepătat, Am pus viața la picioare și am plecat atât de simplu. De ce noroiul să-l arunc pe fața cea curată?! Fără să șterg măcar, oglinda ce mi l-a

NE SIMÞIM BINE! Ascunse sunt căile Domnului cu tot ce cuprind ele

s-ascunzi pădurea după colț pentru că fecioria ți-a luat da-n schimb iubirii parte ți-a făcut sădindo-n codru des din suflet pe marea-ți inimă-a-deschis la multe porți prin dânsa s-ajungi

ISTORICI Istoria face bine tuturor, indiferent de poziția socială în care se află. Ea este cea care dă distanță omului, întru înțelegerea tuturor potlogăriilor pe care le face. Dă mână

O pradă uşoară, Mi-am căutat aseară, Am luat-o acasă, Cu tot cu remarcă, În damful iubirii etilic. Doar dimineaţă, Nu, una! Ci două! Mi-au dat plăsmuirea dorită. Erau iubite fete,

Lucruri pentru noi importante, stau și putezesc în locuri degradante.

Muncă multă viață scurtă.