ninel vrânceanu

Cu greu îmi adun gândurile, Îmi zâmbesc mereu rândurile Sufletul îmi este prea plin Revarsă al cuvintelor chin; Mă poartă de mână, orbește Către condeiul ce mă iubește Apoi direct aici, în

mi-e dor de tine, vreau să dansez cu buzele mele aș vrea să pictez pe sânii tăi, pe gură, pe coapse lunecând spre trăiri tumultoase să valsăm, pe covorul de șoapte și visând că trăim ultima

Vino iubire în leagănul meu Este pufos și plin de parfumuri, Ancorat adânc în sufletu-mi greu Te va purta între două tărâmuri; Vei trăi starea din lumea de vis, Senzualul din nopți

Uneori și spațiul și timpul m-apasă, Mi-e teamă când mă bântuie un dor Și parcă viața mea-i prea tumultoasă Când încerc să redau al iubirii fior; Dar teama de dor nu vine din meine Și nici

Iluzii, amăgiri, speranțe și vise... toate se pierd în cotidian și se frâng doar viețile noastre rămân legate de-apururi... o rugă la tine: nu muri - te rog - nu muri pentru mine... Iubire;

Deschideți, că a venit primăvara A adus zumzet și vânt parfumat Grădinile și-au umplut călimara Picurând culoare în firul uscat; Ruginiul se colorează în verde Livezile se umple de

Sunt îndrăgostit de un izvor, De limpezimea apelor purtate; E răcoros, zglobiu și visător, Îmi dă fiorii dragostei adevărate; Pe malurile lui și luna plânge, Îi mângâie lucirea de

De Valentin și Dragobete Săruturile se înmulțesc se amplifică; E ziua fără de regrete Când sufletul vibrează, se tonifică... Să dăruim toată iubirea, tot sufletul Și dăruind aflăm ce-i

În ochii lor revăd un licăr drag Lumina mea de veghe la catarg; Un felinar...pe valurile vieții, O ancoră ce-au scris în noi poeții; Acea esență a unei mari speranțe Ce duce spiritul spre

Iubesc clipele; Ele sunt apropiate, dense și tumultoase, Þin una la alta. Și Zilele, dar ele noaptea se despart. Săptămânile sunt monotone; Lunile sunt frumoase... Cele

În noaptea de iarnă a netimpului meu O rază se aprinde, dar se stinge mereu, Căldura pare învinsă de ceață și frig Speranțele ard în mănunchi și se sting, Doar vântul e sincer, mă mângâie

Inima mea a fost mult ocupată de tine Dar am plătit întregul tribut de iubire; Îți cer s-o eliberezi pe ea și împrejurimile Chiar de-mi vei lua ostatici amintirile; Vreau să te muți dincolo de

...Multe ființe, puține sentimente Lumea este bombardată de idei indecente, Tendința spre haos devine acută... Cu toții vorbim și nimeni n-ascultă; Este criza de idei-om-loc, potrivite, De

Afară steluțe albe plutesc Acum irealul devine firesc Când îngerii albi plutitori Aprind lumini de sărbători; Bucuria este molipsitoare Trăind într-o lume visătoare, Unde totul este pufos și

M-am visat alergând prin nămeți de cuvinte Cu greu mă mișcam, toate fiind sfinte Iar eu...păcătos, prea dornic de ele Le goleam de veșminte, Savurând doar esența, Miezul lor dulce... îmi

Vreau să scriu o carte iubirii, În ea să las un vers nemuririi O pagină, sau câteva teancuri O urmă, testament peste veacuri; Așa să rămână pe veci moștenire Esența umană: a lumii iubire Din

În palmele tale stau visele mele, mă afund în mărinimia lor zbuciumul se stinge, mângâietor; aș vrea să-mi împrumuți pentru o viață toată măreția genelor tale, moștenirea pentru următoarea

Þi-am visat ochii plângând I-am sărutat pe gene arzând, Am simțit că ei mă doresc Au o rugă prin care iubesc; Aș vrea s-i fac să zâmbească De sufletul tău să vorbescă Și privind acolo în

Felicitări copile, ai reușit să visezi, De-acum pe scenele lumii poți să dansezi Mărețul vals de păpădii mereu plutitoare Rapsodia unui înger de-acum în urcare, Acum călătorești prin infinitul

Tu curcubeu al reânălțării mele, Lumină veșnică și tot mai albă, Ce-ascunzi in presimțiri rebele De reânvii mai blândă și mai caldă? Cu setea ta de ape învolburate Ai dăruit și stâncilor

Pe lacurile unde se scaldă luna jumătate Trece suava lebădă ce lunecă din stufuri, Din albul plutitor un curcubeu răzbate, Sclipirile din ochi se-nalță în văzduhuri; Plutește, parcă o rază îi

Sunt reacții diverse la poeziile mele Unii surâd și...îmi fac bezele, Mulți îmi vorbesc cu lacrimi în ochi, Alții mă privesc și îmi zic de deochi, Sunt mulți pe care îi știu, ei mă cunosc, Dar

Ce mult am iubit o Sfântă Elenă, Cu ochi luminoși, cu trup de sirenă Cu buze aprinse de focul dorinței, Gesturi provocând motivul căinței; Ce mult am iubit-o, ce mult m-a iubit, Nicicând n-am

Lăsați-vă seduși de o iubire căruntă! Ea are fiori și poate trăire mai multă, Este iubirea înțeleaptă și mult mai reală, În ea este sacrificiu și atașare totală. Iubirea \"înspicată\", de unii