Sfintei Elena

Ce mult am iubit o Sfântă Elenă, Cu ochi luminoși, cu trup de sirenă Cu buze aprinse de focul dorinței, Gesturi provocând motivul căinței; Ce mult am iubit-o, ce mult m-a iubit, Nicicând n-am să uit ce foc ne-a unit Și câtă patimă avea Elena în priviri Cât vuiet și freamăt aducea la întâlniri; Frumoasa Elenă cu trup de felină, Acea mare iubire părea chiar divină, Avea candoarea copilei atunci copiluț Acum se înalță spre înțelepte virtuți; Copilul de-atunci spontan și frumos, S-a transformat în femeie cu iz grațios Femeie cu visuri și țeluri precise, O mândră domniță ce-o găsim doar în vise; Elena este femeia ce luptă cu sine Trăind cu mândrie și făcând numai bine, Parcă vrea să mai uite dorința supremă, Tristețea de-o clipă o pune în dilemă... Elena rămâne pe veci marea iubire, Fiorul nostalgic dintr-o mare trăire , Acel vis tumultos împlinit în real Echilibrul din suflet permanent și vital;