Poezie
Sorbirea curcubeului
1 min lectură·
Mediu
Tu curcubeu al reânălțării mele,
Lumină veșnică și tot mai albă,
Ce-ascunzi in presimțiri rebele
De reânvii mai blândă și mai caldă?
Cu setea ta de ape învolburate
Ai dăruit și stâncilor sorbirea,
Iar in fisurile adânci, întunecate
Ai pus lumină, vindecând orbirea.
Mi-ai ascuțit prin alte simțuri
Percepția nevoii mele de iubire,
Lăsând astfel durerilor nesimțuri
Acea speranță sfântă în nemurire;
Ah, tu curcubeu de ape liniștite
Ce poate să înghită orice mare
Cum de-ai trezit izvoare adormite
Ce le-ai lăsat cândva fără izvoare!
033.899
0
LM
