Nincu Mircea

Partea din spate a dinozaurului Sta ascunsă din pleistocen în cariera de piatră. A fost nevoie să trec pe acolo Ca și cum m-aș fi plimbat prin lumea cealaltă, Pentru a îi privi oasele ce sunt

Gadarenii sunt locuitorii unui ținut biblic dintr-o locație aflată peste mare, adică acolo unde poate fi chiar capătul lumii. Iisus a ajuns acolo adus de corabie, o imagine a salvării și trecerii. Un

Mă simt un șarpe otrăvitor. O limbă enormă. Mă strâmb ca un arlechin. Îmi rod ultimul cer, Ca pe un os, Flămând și absolut infirm. Nu mai râdeți de felul meu de a fi! Port o față de

Mi-au crescut plase imense în mâini. Cu ele plec la pescuit de nebuni. Prin mările lumii revărsate pe cer Ca după bancuri de pești efemeri. Palmele mele sunt pline de mări. În ele cad

„Pentru ca un om să poată fi orb, el trebuie să fie - prin chiar esența sa - o ființă înzestrată cu vedere. O bucată de lemn nu poate orbi niciodată. Dar dacă omul orbește, atunci rămâne încă

Duminica înmulțirii pâinilor este duminica veșnicei dăruiri pentru că aici ni se descoperă faptul că trimiterea mulțimilor pentru a-și căuta hrana cea de toate zilele, cea spre ființă, trebuie

Sufletul meu e un cal ce aleargă. În carnea lui poartă trecerea Și întinderea devenirii. Pe spinarea lui poartă stele. Boabe de rouă ce îi cresc pe piele. Sunt sclipiri ce le văd ochii

ieri era noapte și adormisem ca într-o zi de sărbătoare adâncuri goale mă strigau să îmi deșert unica infinitate îmi risipeam sinele ca un potop năvălit din neuitare niciodată nu m-am simțit atât

Mi-au crescut nenumărate urechi pe picioare. Le tund cu ferăstrăul pentru defrișat păduri imaginare. Ele cresc spre a îmi asculta pașii dintre distanțe și între clipele ce curg în

Actul pedagogic este un proces de educație întemeiat pe convingerea că dobândirea unor abilități și aptitudini, care deservesc și construiesc un context cultural și social, conferă individului ce

Lumea pe care o cunoșteam a devenit o amintire. Ceea ce am trăit a fost un coșmar, ceea ce trăim este o sfâșiere de sine, ceea ce ni se propune să trăim este apocaliptic. Lumea care ni se propune

Universalitatea ființei umane se definește prin propria raportare la absolutul pe care percepe prin intermediul gândirii. Dumnezeu nu reprezintă prezența absolută, în acest context, ci doar absolutul

Deodată începe să te doară ușor în norul din dreapta. Poate pentru că în ultimul timp ai stat prea mult în cer Și nu te interesa nimic pentru că pluteai efemer. Plin de gânduri despre ce va să

Povestim visul amintindu-ne imaginile pe care le-am privit în timpul somnului. Astfel visul repovestit este reveria de prezență a lumii din adâncul imaginilor care dorm. Capacitatea gândirii umane de

Gândirea medievală a interpretat afirmațiile aristotelice referitoare la capacitatea de a raționa a omului ca fiind unul dintre atributele nesemnificative ale făpturii umane. De asemenea s-a referit

Mirosul lumii noastre pute. Se lasă greu. Un stârv. Își împrăștie din gunoi Elixirul amăgitor. Secolul în care trăim, deși începe, Deja moare. Patimi și suferință Îl împresor neînțelese ca un

În țara mea toți oamenii poartă ochelari Cu dioptrii mari ce ascund privirile, Ca pomii din junglă ce umbresc în frunze Jucăușe maimuțe, tigri, lei agresivi și flori În mii de culori. În țara

Adam singur fiind în Paradis și de toate având, adică nimic nelipsindu-i, într-o etapă, fază, zi a eternei lui existențe, a început de singurătate a suferi. Singurătatea i-a constrâns atât de mult