Inoportunism

Simt că poemul dv. abordează nişte teme existente în "La steaua" cum ar fi: distanța dintre idealuri și realitate (imaginea unei stele care, deși strălucește, poate fi deja stinsă) şi natura efemerității luminii şi a fragilităţii (Cenușa altor luciri - lumina pe care o vedem poate fi rezultatul unor evenimente trecute; iar ideea de efemeritate şi ciciclicitate, cât şi acel întuneric aotcuprinzător, sunt prezente şi în Scrisoarea I, mă refer la "Mii pustiuri scânteiază sub lumina ta fecioară" şi "Căci era un întuneric ca o mare făr-o rază"). Iar finalul face trimitere la S-a dus amorul, încarcerarea aceea sugerând aceeaşi stare inevitabilă, claustrofobică, limitativă, accentuând tristețea, melancolia, neputinţa. Oarecum, Visul misterios din S-a dus amorul. Totuşi, ca inspiraţie ideatică şi imagistică, se acceptă, fiindcă aţi folosit firul de iarbă pentru a lega sau delimita planurile. Sau, dacă ne gândim la Firele de iarbă ale lui Whitman, firul poate fi considerat că face parte dintr-un întreg mai mare, iar moartea nu este un final, ci o transformare, exemplul concret al regenerării şi al transformării fiind dimineaţa nouă din Inoportunism. Un poem interesant, per total, mai ales că este ca un nou feroviar al mai multor linii poetice.

Da, dle Caragea. „La steaua” e un poem care mă pune mereu pe gânduri. Considerați, vă rog, plagiatul meu o reflecție. Vă mulțumesc pentru tot timpul pentru care mi-l acordați!

în loc de nou feroviar. În rest, dacă folosiți cuvinte nefolosite de mine, pentru a vă descrie actul creativ, e opțiunea dv.