Nincu Mircea

Amestec cuvinte în cuvântul străbun Și din ele îmi cresc cuvântul cel bun. Mă simt renăscând între litere moarte Și între ideile nerostit alambicate. Pana mea nu zgârie nori, ci adânc cer. Cu

Azi, pe când soarele era încă în răsărit, Am intrat în casa sufletului tău. M-ai primit curățind păienjenii camerelor. Venisem îmbrăcat cu haina sfințeniei. Te-ai închinat ca unui fermecător de

Caut sufletele ce le-am pierdut în o mie de ani... Îmi spune sângele care-mi zvâcnește în vine că eram păstor de oi, capre și animale divine… Și că pentru fiecare plăteam tribut unor umbre, ce cu

Nu vreau să fiu rege! Îmi este suficient să slujesc celuia ce nu înțelege De ce mă umilesc și de ce mă sfiesc a conduce, Deși port coroană de foc împodobită cu cruce. Nu vreau să fiu

Îmi place că mor pentru fiecare clipă ce trece, Îmi place că mor pentru fiecare lacrimă caldă, Îmi place că mor pentru a înțelege, Îmi place că mor pentru apa ce se face izvor, Îmi place că mor

Pas de romanță în ritm de tangou Și ceva țambal fredonat în surdină, Bate la poarta inimii ca-n ecou Strigătului tău de lumină. Sub florarul plin de parfum adăstăm Amândoi îmbrățișați

Sub acei pomi de nu știu ce soi nu spuneam nimic și nu vorbeam despre cum va fi când nu vor fi toate. Tu erai bolnav de moarte. Vremea ta devenea eternitate. Băncile vechi și scâlciate

Nu am să scriu nimic despre moarte! Voiesc numai să deschid ferestre... Un fel de lumânări înflorite. Poate Fi-vor pictate pe ziduri rupestre. În peștera în care viețuiesc mă ascund De

În spicul de ploaie stau ca un soldat. Privesc spre eternitate însingurat. Străluce salba de mărgele a cerului Risipită în iarba crudă a efemerului. Ca în Rai pretutindeni este

În spicul de ploaie stau ca soldat. Privesc! E o eternitate de neiertat! Străluce salba de mărgele a cerului Risipită în iarba crudă a efemerului. Ca-n Rai, pretutindeni este răcoare. Pielea

Tata! Ca orice tată era un om de altădată! Nu credea decât în cea ce fura nopții. Ziua, pentru el, era din lumea cealaltă. O lume ce nu o cunoșteam prea bine Fiindcă, acolo se beau fagurii de

Hai! Veniți! Vând mărțișoare! Lacrimi din raze de soare! Mărțișoare-n chip de floare: Ghiocei, mărgăritare!... La taraba mea sunt toate Minunile parfumate Cu miasme colorate În șnururi

Continuând cad meteor dintr-o cometă Las în urmă lumina amintire a trecerii. Se întâmplă ca telescoape ale tăcerii Să mă vadă: experiment în eprubetă. Construiesc turle să-mi dea lumină Și las

Sub acei pomi de nu știu ce soi nu ne spuneam nimic Și nu vorbeam despre cum va fi când nu vor mai fi toate. Tu erai bolnav de moarte. Știai că vremea se va sfârși. Eu sufeream de o moarte ca

Calc apăsat. Atât de apăsat încât mă dor oasele pământului. Îmi pare că sunt un vulg lepădat din tăria eternă a gândului. Merg înainte printre ghețarii mărilor și-i sparg ca un uragan. Mă dor

M-am plimbat mult în această seară… Am trecut pe strada caselor în curți adânci. Erau parfumate cu mireasme de primăvară. Purtau rochii și mahrame de icoane în rugi. Am citit printre gratiile

Voi nu vedeți ce văd doar eu, Că n-aveți ochi de dumnezeu. Nu sunteți în gândirea voastră Pictați pe bolta cea albastră. Voi nu priviți ce privesc eu, Că nu puteți sclipi mereu. Nu sunteți

mi-e sete! o sete pe care voi n-o știți! mi-e sete de noapte, de zi, de eternitate... mi-e sete de orice ce ar putea fi dorit de ființa care umblă prin toate! mi-e sete! o sete nebună ca