Poezie
Paternală
1 min lectură·
Mediu
Tata! Ca orice tată era un om de altădată!
Nu credea decât în cea ce fura nopții.
Ziua, pentru el, era din lumea cealaltă.
O lume ce nu o cunoșteam prea bine
Fiindcă, acolo se beau fagurii de miere
Și alte licori bahice ce nu poartă nume.
Tata! Era cel mai simplu om de pe pământ!
Nu mergea cu mașina și nu credea în cuvânt.
Câmpul nu-l ara. La prășit, legat sau cules
Nu venea, fiindcă nu se pricepea la așa ceva.
Construia case din furnir lipite cu prenadez.
Tata! O amintire ce mereu vie o voi purta!
Cred că și el mă poartă în gând în lumea sa!
De fapt știu că ne purtăm reciproc umbra vie,
Privindu-ne din lumea fiecăruia vie-pustie.
001669
0