Nincu Mircea

Unde să scriu cuvântul Cu care a fost scris începutul? Cărui mal de mare să-i adaug valuri Ce vor să descrie universala îndepărtare? Și inima fiecărei litere de unde adâncul Cu sensuri își

Lumina pe care o generează dorința ei de a lumina în arderea ei este mai strălucitoare decât ființa luminii prin care se întinde din propria ei înnisipare.

Incandescentă, pe pleoapa ochiul ardea o rază. Iluminată-n soare se-întindea în neant A cărei strălucire în minte avea să cază Ca cea dintâi zvâcnire pusă în miocard. Împingerea în

Dorm lângă marginea cerului Ca lacrima pe marginea ochiului. Și simt că-mi cresc pensule desenând Înaripate petale de flori parfumând. Luminate raze ce piruetând se zbat Lovind de jur-împrejur

Apăs pe zero și zero devine punct. Apoi pe șapte și apare un alt punct. După care pe cinci, iar cinci e tot punct. Vârful degetului cu care apăs e ochiul Punctului care privește când

Lasă-mă să dorm dincolo de marginea umbrei Lângă ultima parte a ființei din mine unde Fulgere care se întind ca prin intestine Din curcubeie de strălucitoare rubine Vălurite coapse printre văi

Eu caut în lumină întunericul ei. Cosmonaut care sondează în cerul Unde aruncat de rachete umblă stingher. Ochii mi i-am scos din orbite Și sateliți împrejurul meu i-am lansat Să mă pot privi

Eu caut în lumină întunericul ei. Sunt cosmonaut care sondează în cer Unde, aruncat de rachete, umblă stingher. Ochii mi i-am scos din orbite Și sateliți împrejurul meu i-am lansat Să mă pot

De câteva nopți interminabile mă tot visez în america. Adică foarte, foarte departe. Dincolo de ultima stea de pe cer. De unde am ascultat cântul de greierei ca pe motoare de avioane ce

Colții cu care mușc, ca un lup, și sfâșii cărnurile de pe trup mi-au iești prin palatul gurii și, după ce s-au dus până în cer, s-au întors în bolta privirii și sondează ca un ulcer adâncuri de

Inițiază în vedere un ochi care să se deschidă Spre a privi din adâncul interior de unde Să-și soarbă orbul orbitor ca din tindă! De-a lungul inelelor, aripilor ce îl generează, Migratoarelor

Îngerii, asemenea nouă, când privesc Se uită în jur fiindcă sunt creați. De ar trăi infinit ar fi vederi Ale orbului de nedigerat. Ființa lor nu este aripa născută din zbor Și nici

Înapoia fiecărui cer a fost un răsărit Ce a murit și nu a fost îngropat. Moartea născută din moartea Evenimentului degenerat. Umbra fructului care va crește Pe care zugravul o pictează Ca

Fântâna se sufoca pe sine cu apă. Era întâia dată când întâlneam un izvor căruia îi gâlgâia apa în gură până i se revărsa prin buze carnea de humă. Era într-o seară. Treceam. Fântâna

Apăs pe zero și zero devine punct. Apoi pe șapte și apare un alt punct. După care pe cinci și cinci e tot punct. Vârful degetului cu care apăs e ochiul Punctului care privește când

Asemenea unor ruine rămân în ceea ce m-a născut. Sunt flutur într-un insectar împietrit în culorile zborului. Nesfârșirea cu care m-a învelit adâncul decorului Mă întinde din umbra lipsită de

Paingul își construiește lumea legând margini de obiecte între care se vede pe sine existând. Leagă, spre exemplu, marginea Mării de prima rază a Răsăritului și ultima strălucire a Lunii de adâncul

Când privesc în pahar golul Pe care l-am născut prin golirea Interiorului ce-i conferea starea de plin, Simt cum ochiul caută îndepărtări Înăuntrul căruia vederea soarbe Infinită din adâncul

Fereastra prin care privesc în afară din mine Propune altfel de perspective decât cele ce Îmi cresc orizontul interior ca deschideri. Peisajul de care mă las prins prin ce devine O altfel de

Cel dintâi cuvânt rostuit Nu știa ce e păcatul. Însă, rostind a conștientizat Că sunetul face parte din Ceea ce nu-l împlinește. Că în carne poartă devenirea Ca pe o lacrimă a luminii Ce

A recita, în orizontul dialogului, este o reprezentare a mesajului unui anume autor redată din perspectiva aceluia care îl citește spre a împărtăși auditoriului mesajul pe care, asemenea acelui care

Riveran dansez ca valul care sare peste mal Și m-adun și mă întind dincolo de timp și spațiu Precum răsare eolian în ochi nimbul solar. Și mă las purtat în zarea unde marea visează Că trece

Sărut coapsele tale ca pe acele pene Ale aripilor ce le întinzi pentru a zbura. Din punctul în care mi se unduiesc în Pistiluri înfloresc asemenea luminii de stea. Acolo mă adâncesc ca un

Iadul e pântecul din și în care crește raiul. Adâncuri îi zvâcnesc din inimi scânteind Ce-i aprind lumina care îi împodobește Ființa ca pe orizonturi și forme Cu uitări aprig înfiripate. Cum