Poezie
Elegie
1 min lectură·
Mediu
Frumoasele femei din mare
De care-mi amintesc
În lunga înserare
Au împietrit atâta de departe
În ape
Prin care
În care încă îmi înoată
Din uitare
Imaginea lor de bumbi
Înrourată
Pe sticla ferestrei
De noiembrie lovită
Cu stropi,
Cu ploi și cu ispită.
Frumoasele femei din mare,
Ca niște bărci
Care străpung în dimineți
Întunericul ca pe îndepărtare,
Mi se întorc în minte
Și îmi cresc
Ca din petale
Flori
Ce-și adâncesc spre risipire
Întreaga nesfârșire
Din visare.
Frumoasele femei din mare
Pline de valuri
Și de maluri
Le privesc
Ca pe o înserare
A altor timpuri
Și ale altor vremuri...
Întinderile-n care,
Desculț și gol
Pășeam la întâmplare
Și așteptam
Fără să știu
Dacă mai vor
Să se întoarcă,
Frumoaselor femei din mare
Cu chip de zâne,
Plete lungi și coapse goale,
Abia le mai zăresc
Lumina.
00599
0