Poezie
Gutuie
1 min lectură·
Mediu
În inima gutuii, în pistilul ei prim,
Golul de unde a crescut în incunabul
Și a germinat în orizont infantil
De parfum fin, insesizabil...
Spațiu ulterior învederat
Din atriul ei sublim...
De acolo mi-am dorit prima dată
Să fiu atins, să simt și să mă ardă,
Din sufletul ei din care zvâcnește
Ca prin apă o unduire de pește.
În infinitatea pe care o construiește
Ca pe umbră a umbrei care în cer
Curcubeu de luminii reflectat
Din stropii ploii curbat
Prin efemer arcuiește.
În carnea ei curg și desenez
Ca-într-un amurg rămurit, infinit,
Ca alergări de murg ale cărui câmpii
Cresc din pământuri în pistil de gutui
În mine când din mine în mine mă uit
Și mă risipesc îngălbenit întâi.
00584
0