Poezie
Privirea
1 min lectură·
Mediu
Spintecând carnea mării corabia trecea.
În gândul ei nu era nimic despre rana pe care
O deschidea apelor ce le desfăcea cu tăișul provei.
Visa. Nici nu își imagina cât sânge putea curge
Din rana ce o împlânta cu trecerea ei!
Se gândea numai la marginea orizontului
Pe care îl avea de străbătut și căruia, oricât
Îl va străbate, niciodată nu-i va cunoaște
Apogeul cuprins de întinderi.
Corabia curgea odată cu toată marea
În trecerea ei spre căutarea mărginirii unde
Nesfârșirii apei peste care plutea
Îi creștea din cer înserarea.
În carne corabia purta lumea
Și din ea privirea creștea.
02358
0
Ultima strofă leagă direct "privirea" de "corabie", ridică metafora la un nivel personal. Căutarea nemărginirii este mai degrabă o acțiune a minții și a sufletului, o explorare a orizonturilor interioare.