Poezie
Migrație
1 min lectură·
Mediu
Fluturii zboară numai în globul
Ochilor cu care îi privim.
Numai în interiorul vederii
Aripile lor sunt pline de heruvimi.
Pentru că a vedea cum din zbaterea lor
Își risipesc ființa în așteptarea noastră,
Ca raze împletite din infinite lumini,
Trebuie să visăm că ne vor cuprinde
În vederea din golul ochiului lor
Ca un alt fel de noi plutind
În alte priviri unde
În noi vom rătăci.
Stoluri de cocori nevăzuți
Ce vin și pleacă numai noaptea
După ce și-au învățat puii să moară
Asemenea unor corăbii ce putrezesc
Când nu mai au unde călători.
Pentru că în globul ochilor lor
Nu mai sunt îndepărtări
Unde să poată privi.
00548
0
