Poezie
Elegie
2 min lectură·
Mediu
Eu vin dintr-o
Altfel de lume!
O lume în care
Altădată, pe cale,
Printre meri și trandafiri,
Și case vechi
Împodobite
Cu raze de soare,
Călcam
Neatent.
Lumea de departe
De centrul luminii
Căreia îi creștea
Întunecata
Parte a firii.
De acolo vin fără
Gust, aromă, culoare...
Dintr-o îndepărtare
Fără de care
Partea
Din umbra strălucirii
Nu s-ar preface
În înserare.
Lumea uitării.
A sinelui golit
Din infinit
Care ar vrea
Să se înalțe
Din căderi
În uitare.
Și nu și-ar aminti
De unde răsare.
Lumea din care vin
Este ziua de vineri.
Când începe sfârșitul
Trecutului unde
Din târziul nopții
Somnul adunat
Își risipește
Îndestulat ființa
Pentru a nutri
Începutul săptămânii
Și risipirii ce îi urmează
Sinelui ei năzuința.
Lumea din care vin
A murit. Dar eu o simt
La fel de vie în carnea
Lumii de azi pe care
O împărțim în clipe
Și spații pentru
A mai rămâne
În ceea ce ea
Ne cuprinde.
Azi trăim înmormântați
În ceea ce devenim!
E o altfel de lume
Față de lumea
Din care eu vin!
Lumea mea
Care îmi umplea
Cu parfum și arome
Ruine pe care le port
Și azi ca pe trandafiri,
Ca pe meri înfloriți
Plină de visări
Și de suspin.
O lume a umbrei vii
Ce nu poate muri.
00717
0