Poezie
Crăciun
1 min lectură·
Mediu
Trei crai mânați de dor
care poartă-n gând o stea
caută un prunc sfânt.
În lumină ei văd rădăcina luminilor
ce adaugă umbră formelor.
Ieslea, în loc de leagăn,
și pruncul în loc de împărat,
le sunt imagini în oglindă
ale deplinului și golului,
a nesfârșitului căutat
în nemărginitul continuu.
Nașterea le este punte, devenire, trecere,
adâncul ce se lasă risipit și apoi îmbrățișat
cuprins ca într-un pântec unde e semănat
ceea ce crește ca într-un cocon.
Un când angelic care pătrunde
spre a chema îndepărtări luminii,
străluciri irizate din ne-nașteri, gând,
vis distanțat de realități nedesăvârșite.
Ceruri pline de cer,
dimensiuni distincte,
orizonturi ce nu pot fi cuprinse,
care adaugă alte nedesăvârșite ceruri.
Peste toate steaua la fel strălucește,
deși răsăritul prevestește stinger.
Dincolo de cer și pământ se ridică
un domn nou cu chip de prunc.
001263
0