Nicoleta Tase

Ovidiu, lasa lenea existentiala la o parte! :) Hai sa-ti spun un secret a propos de persoane norocoase: sunt nascuta intr-o zi de 13. Asa ca ma bazez pe asta la o adica :) Revenind la text si la reactiile starnite, cred ca pana la urma textul ramane undeva in urma, ca un pretext (sau pre_text). Ceea ce s-a scris aici (la comentarii) este nu de putine ori plin de miez. Fiecare a avut cate ceva de spus, dovada ca la aproape 30 de comentarii nu este nici unul off topic. Am invatat multe si despre oameni si despre a scrie poezie. Si am descoperit o multime de nume pe care poate altfel le-as fi ignorat. Ciudat este ca cei care au criticat cumva negativ textul, virulent sau nu, s-au asteptat la niste reactii pe masura. Eu nu am facut decat sa-mi apar textul cu calm si asumandu-mi punctul de vedere. Nu am nici polite de platit, nici elogii de adus. Ma bucur ca te-ai intors la text, asa cum a facut-o si Ludmila. Cred ca sunt multe concluzii de tras, dar mai cred ca fiecare trage propriile concluzii. Si, din nou, asta nu este nici rau nici bine. Ci numai uman.

Text foarte bine scris. Detalii suprinse cu grija, campul semantic al apei (cu formele ei de la cea mai limpede pana la mal) creeaza senzatia de potop, fara a o descrie ca atare. Subtitlul socheaza. Trimite la \"poza\" finala, vazuta din elicopter prin ochii asistentului: \"iad, jos\". Oare chiar iti plac pozele?

Alex, pe mine cacofonia nu ma dernajeaza. Inteleg ca ai vrut sa scrasneasca, sa tipe, sa urle si realizarea fonetica te ajuta intr-adevar.
Ceea ce am insa de reprosat sunt diminutivele din prima strofa. Citind-o numai pe ea, ar fi ok, ca un fel de antiteza la scrasnet, aproape la limita parodiei. Dar a doua strofa devine aproape filosofica, contrastul e mult prea mare. Oricat de copil este eul poetic (si nu ma refer la varsta ta, ci la atitudinea indrazneata de a te preface din nou copil care cere sa fie luat in brate), \"ochisorii\" din ultima strofa iar imi par inadecvati. Poate ca exista si o prejudecata in capul meu impotriva diminutivelor, imi suna a poezie pasoptista cumva. Dar ceva nu se leaga. Strofa a doua parca ar fi dintr-o cu totul alta poezie.

PS. Astept eseul despre crestinul necredincios :) (Serios vorbind acum, cred ca ti-ai argumenta foarte bine un text de tip eseu sau articol, indiferent de tema. Poate incerci.)

Cu drag,
N.

Poezia ta se scrie frumos. cuvinte alese cu grija si construite in imaginea femeii-iedera. Un singur lucru as reprosa: Totul imi suna a Nichita: \"De ce te-oi fi iubind, femeie visatoare, / care mi te-ncolacesti ca un fum, ca o vita-de-vie\" vs \"îți vin bine încolăcită printre cuvinte\" sau \"mereu frageda, mereu unduitoare?\" vs \"ca o Sabină unduindu-și mersul spre a fi răpită\" . \"goneste-n jurul inimii mele / o herghelie de mînji cu coame rebele?\" vs \"de-atâtea secole m-ai luat / pe caii dragostei\" . Imi pare cumva ca reconstruiesti \"Cantecul fara raspuns\" al lui Nichita. Apreciez versurile : \"o rupi cu nesaț / o sfâșii în dinți / disperată sufocare / te-nspăimântă / iubind\". Aici estu tu, plina de originalitate, salbatica. Finalul iti apartine pe de-a-ntregul.

PS. Un typo, cred, la \"artimic\" - probabil \"aritmic\"

Te citesc mereu cu interes.
N.

Gabi - m-ai lasat fara replica. Totusi... stii ce e ciudat, ca atunci cand au aparut toate minunile alea de care zici tu (minuni pentru mine, desigur) nu existau nici nevoia de aplauze, nici ideea celor 10 minute de glorie. Erau numai ale mele, erau cumva eu. Ei, insa cum au aparut pe site, a incoltit si gandul. A fi citit de altii incepea sa devina important. Fapt nici rau, nici bun, pana la urma, ci numai profund uman. Iti multumesc mult. Mi-ai facut o mare bucurie.
Ludmila - si uite ca aici se inchide cercul. Au trecut minutele cele zece nesfarsite pe care singura ai inceput prin a mi le oferi si a-ti asuma gestul. Eu cred ca poate cel mai important este sa fim sinceri cu noi pana la capat. Si cand scriem, si cand publicam, si cand ii citim pe altii. Daca facem lucrul asta o sa ne putem privi in oglinda (sau in poezie) zambind. Mie imi e bine cu mine. Sper ca si celor care au scris aici le e bine cu propria persoana.

Va multumesc tuturor de ganduri si va mai astept.
Cu drag,
N.

Ovidiu - nu a fost in intentia mea nici sa includ toti membrii unei comunitati in acel \"noi\" generic, dar nici sa-i multumesc. Asta ma intereseaza mai putin. Poate ca cel mai important este sa ridicam probleme, sa invitam la reflectie asupra propriilor motivatii sau impulsuri de a scrie. Cat despre nevoia de aplauze care esueaza din ghinion sau se implineste cu sansa... aici pe agonia intr-adevar cam asa stau lucrurile. Totusi eu vorbeam despre a scrie/publica poezie in general. Comentariul tau elaborat imi arata ca totusi cuvintele mele ti-au dat de gandit, fie si numai pentru a contraargumenta. Si asta cred ca este un lucru bun.
Alin - ce sa mai zic. 100%? uite domne ca mai putem fi si transanti! Ce ne tot ascundem dupa deget? :) Fugi la scris! Ne omoara concurenta acus si ne fura aplauzele (ca tot vorbeam de legea pietei, de cerere si oferta... :)

Iulian - joaca asta luata prea in serios uite ca o uitasem. Ciocnirea de orgolii care se instaureaza fara jena in locul exercitiului ludic. Multumesc de reimprospatera memoriei :)
Codrina - Ma tot gandeam ca si atunci cand oferim poezii scrise de altii motivul se afla tot undeva prin zona imaginii de sine. Celalalt va vedea si va aprecia gustul nostru, eruditia noastra, sensibilitatea noastra....
Nu ma gandisem inca la ideea poeziei prinse intre cerere si oferta. Dar e si asta o perspectiva.

Gabi - sunt convinsa ca nu spun lucruri noi si nici nu am pretentia de ashaustivitate. De ce te-a uimit numele autoarei, insa, nu inteleg. De ce lucrul astea te-a indemnat sa lasi un semn? Esti oricand binevenita.
Dana, stiu bine textul respectiv, l-am apreciat, dovada ca primul comentariu de acolo este al meu. Acolo insa e o viziune poetica, plina de finete si de lirism, asa cum ne-a obisnuit Eddie. Aici sunt cateva lucruri care \"mi-au stat pe limba\". Te astept oricand.

Marina – ai dreptate, eseul este mediocru, a fost scris cumva dintr-o suflare, nu este nici muncit, nici căutat, am scris cumva ce am simțit în momentul respectiv. Ca efectul este cel descris acolo se prea poate (încă 10 minute de glorie – seacă, fadă, cum o fi... cine se mai uită dacă mâinile care aplaudă sunt frumoase?). Totuși – cred eu – limbajul și poezia nu sunt unul și același lucru. Nevoia de exprimare vine și ea de undeva, se justifică într-un fel, totuși. Și chiar dacă la începuturi lucrurile nu or fi stat chiar așa, eu cred că lumea s-a schimbat. Îți mulțumeswc că ai reflectat asupra problemei, se vede că te preocupă sincer.

Radu – Da, poeziile sunt cumva copiii noștri, de asta probabil că le iubim necondiționat, fie ele bune sau rele.

Ovidiu – răspunsul tău este un eseu în sine. Ai pătruns multe dintre aspectele pe care m-am ferit să le abordez, tocmai pentru că nu am vrut să stârnesc o polemică legată de poezie.ro. M-a impresionat foarte tare ceea ce ai scris, pentru că punctezi câteva lucruri esențiale și care au devenit cumva simptomatice. De pildă, probabil li s-a întâmplat multora ca texte (poezii) la care țin foarte mult și pe care le consideră reușite să treacă neobservate (și mie mi s-a întâmplat, desigur). Pe de altă parte valoarea poeților (a celor cu adevărați poeți) nu se poate măsura acum, aici. Subiectivitatea este parte integrantă din noi. Cât despre „adăpostul” la care m-am așezat – ai perfectă dreptate. Construcția este un pic „vicleană”, fără să fie răutăcioasă. Mulțumesc mult pentru punctul de vedere plin de idei și percutant.

Valeria – foarte posibil să ai dreptate, nici nu pretind a fi deținătoarea adevărului absolut. Mai mult, sper din tot sufletul să n-am dreptate.

Ela – Sigur, sunt acolo, așa cum zici tu, și probabil mai sunt și alții, așa cum fiecare suntem o parte din ceea ce scriem. Sper să fie așa cum zici tu și să găsim tot timpul îndemnuri să ne autodepășim. Mulțumesc, Ela, alegerile ne aparțin, așa este.

Andra – Până la urmă nici nu știu dacă este important dacă orgoliul dictează sau „ispita foii albe”, important este să scriem până la urmă. Mulțumesc de gânduri.

Cristiana – uite prima părere care prinde cumva sensul exact a ceea ce am vrut să spun. Nici eu nu văd nimic condamnabil în ceea ce am scris (ciudat este, totuși, că lumea așa a perceput totul). Și eu îmi asum nevoia celor 10 minute de glorie. Și da, și eu public aici ca să fiu citită, altfel m-aș mulțumi cu a scrie, fără a publica. Absolut, Cristiana, câtă dreptate ai! Nu e nimic rău în asta!

Dodu – e bine că matale te-ai obișnuit cu aplauzele, noi, muritorii de rând, încă mai dăm din coadă când suntem aplaudați. Și, ca și matale, cei care au fost aplaudați cândva mai vor iară și iară. Mijloc de subzistență? Poate. Cu sau fără păr în urechi.

Luchi – poate că sunt și nebuni poeții ăștia. Unii poate suntem numai nebuni, nici asta nu e un lucru rău. :)

Radu – ce să zic, ai și tu dreptatea ta. Cum probabil întrucâtva și eu o am pe a mea. Totuși, rămân la ideea mea că cel puțin aici, pe site, scriem ca să fim citiți și apreciați. Departe de mine gândul de a jigni cumva. Nu știu dacă a reduce ființa umană la egoism este o formă de curaj sau de nebunie, dar mi-o asum. Și mai cred că și Nichita și Blaga și Eminescu voiau să fie apreciați. Și, repet, nu e nimic rău în asta. Îți mulțumesc și eu, sincer.

Lory – zâmbesc. Și nu e prima dată când zâmbesc după ce te-am citit.

Va multumesc tuturor. Am gasit foarte multe lucruri interesante. Va mai astept cu drag,
N.

Radu - ma bucur sa te gasesc aici si ma bucur ca nu te regasesti in ceea ce scriu. Mai exista inca visatori si asta e bine. Cum ar zice Murphy, trece cu timpul :) Glumesc, sper sa ramai asa cum esti.

Loredana - uhhh... da, dusuri reci, pentru mine, pentru tine, pentru cei 60 - 70%. Astia suntem, macar uneori. Alteori poate suntem si noi visatori.

Va mai astept.
Cu drag,
N.

Ludmila - acel \"noi\" era unul generic, in sensul ca cei mai multi dintre noi. Nici macar pentru mine nu sunt valabile toate afirmatiile, dar asa cum zice Alex, ma bucur sa am 142 de cititori in loc de 29. Si ma mai bucur si de comentariile pozitive. Ca sa zic asa: sunt un om viu / si nimic din ce-i omenesc nu mi-e strain. In plus - nu ma consider geniu neinteles daca primesc comentarii negative, de multe ori chiar realizez ca un text la care tineam e prost. Iti multumesc pentru comentariu si n-am avut nici o intentie sa te includ in acel \"noi\". Te mai astept. Si nu neaparat pentru aplauze :) Era doar un fel de a spune.

Alex - apreciez maturitatea si onestitatea ta. Si sunt convinsa ca ti se intampla sa scrii (ca si mie, de altfel) si numai de dragul scrisului, dar ce sa facem, trebuie sa recunoastem, ne incanta si cele 10 minute de glorie! :) Te mai astept.

Lory - ca te-ai regasit sau nu in textul meu nici nu are importanta. Eu una ma bucur ca scrii si te citesc. Bun revenit.

Tego - ceea ce spui tu are mult sens si ai dreptate. E cumva si o continuare a textului meu care e un pic prea transant, poate chiar prea sincer as spune. Adevarul este ca mie una trebuie sa recunosc imi face placere sa fiu citita. Nu stiu daca asta este resortul intim care ma impinge sa scriu, dar face si asta parte din mine si o voi accepta ca atare. Iti multumesc de ganduri, mi-au ridicat alte intrebari.

Va mai astept cu drag, cu aplauze sau fara. :)

N.

Am trecut prin poezia ta, Raul, (si nu numai prin poezie) ca printr-o mare, cand agitata, cand linistita, mai mereu orientata spre apus (inca ma intreb de ce), de la imaginea frumoasa a aeroportului ruginit pana la clipele suspendate in haiku-uri, de la zboruri de licurici la greierii care se hranesc cu aripi de fluturi. Frumos te spui in versuri si frumos ai devenit si ai urcat in poezie.
La Multi Ani, prietene, multi si senini, plini de zambet si de porti deschise!
Cu drag,
N.

Am citit toate sapte partile dintr-o suflare. Stilul iti poarta amprenta si este de o sensibilitate feminina care te caracterizeaza. M-am bucurat de proza asta ca un copil mic de cadoul de Craciun.

Iti multumesc Florentina. Urmarile vor merge - cred - exact pe tipul asta de cartezianism reinventat. Aici sper sa gasesc si miza sau miezul acestui text care nu-mi da pace. Te mai astept.

Ela,

daca revezi penultimul vers o sa realizezi ca acolo verbul \"a sti\" nu este la imperativ negativ, ci la indicativ negativ-interogativ, deci trebuie sa aiba frumusel doi i. Deci Mae are dreptate. In plus, faci aceeasi greseala si intr-un comentariu: \"Mulțam de trecere și pe când mai scriu te voi reîntâlni când vei dori. Nu ști să îmi spui când? :))\" Din nou nu este vorba despre imperativ. Ci despre aceeasi forma de indicativ, \"nu stii\". (eu nu stiu, tu nu stii, el nu stie).

Despre poezie - apreciez mult aluziile culturale bine alese si frumos reconstruite. Nici eu nu ma omor (ca si altii) dupa vocalele lungite, dar, asa cum spui, probabil ca exista suficiente motive ca ele sa ramana acolo.
Numai bine,
N.

Salut si eu initiativa propusa. Am insa doua intrebari (de fapt trei, dar a treia e cumva retorica):
1. La cate texte se scriu, cine va avea timp sa clasifice toate comentariile? Asta inseamna practic o munca titanica pentru editori, care si asa au foarte multe de facut. Ma gandesc acum ca toate comentariile vor trece prin \"furcile caudine\", nu numai cele ale membrilor cu nivel 0.
2. In ce masura aceasta schimbare poate fi o solutie pentru comentariile rautacioase (tip reglare de conturi) care au ca pretext, totusi, textul, desi vizeaza persoana?
3. Pentru textele deja existente banuiesc ca nu se pune problema re-sortarilor comentariilor?
Acestea sunt de fapt cateva puncte de reper pentru a ne putea face si noi (si eu de fapt) o idee despre ce inseamna aceasta schimbare.
Multumesc pentru rabdare.

Ce s-a intamplat cu textul meu? A disparut pur si simplu din pagina principala si nu mai poate fi accesat decat din pagina de autor.

Parca aud o tiganca pe plaja vanzand portocale: Lovi-v-ar setea si dorul de portocale sa va loveasca! :) Inca nu stiu daca presimtirile tale sunt reale, o sa vad ce zic si personajele.

Da-te jos din portocal
Sa nu faci vreun salt mortal :)

Acum am vazut ca pe site contul tau este mult mai vechi decat credeam. Ramane \"bun-venit\"-ul la mine :).

Deosebit. Poezie plina de sens, cautare absurda intr-un secol care ne tradeaza. Felicitari Laura! Asta este poezia mea pe ziua de azi.