Nicoleta Tase

Dana - sa dea Domnul sa fie cum zici tu si sa se regleze toate in mod natural. Fie manelele doar o moda care trece! Ma bucur ca esti asa optimista.
Lory - din nou spun ca nu am vrut sa fac vreun proces de intentie nici unui gen muzical, ci doar sa ridic un semn de intrebare asupra pseudovalorilor promovate de mass media. Manelele sunt un \"produs\" simbol cumva pentru toata muzica de duzina (si nu numai muzica) promovata in media si, cum bine observa Dana, mai ales de catre televiziuni.
Mihai - eu cred ca muzica gen Liviu Vasilica rezista si va rezista, pentru ca eu o vad ca forma de folclor autentic, valoare reala, nepervertita. Ca muzica e tot muzica, indiferent cat e de rafinata... da-mi voie sa ma indoiesc. Tautologiile de genul asta nu fac decat sa introduca nuante, eu manelele si inca doua mii de altfel de \"creatii\" de muzica asa zis usoara (aminteam de \"la mare / la soare / fetitele sunt goale) sunt pseudomuzica sau nonmuzica nici nu stiu sa mai cataloghez.

Va multumesc tuturor pentru7 pareri si va mai astept.

Ai dreptate, Roxana. Dar, asa cum ziceam si mai sus, pericolul vine din alta parte. Din faptul ca media sunt cele care formeaza gustul publicului. Or daca mass media promoveaza tot timpul manelele (pentru ca aduc audienta) e normal ca \"lumea\" sa inceapa sa creada ca acestea reprezinta niste valori. Asta este partea dureroasa. Adica e foarte greu sa zic nu-mi place nu ascult pentru ca nu ascult eu, dar tinerii in formare care isi insusesc valorile mass media? Aici este cheia fenomenului alarmant.
Multumesc pentru parerea pertinenta.
N.

Din pacate fenomenul pe care-l semnalati nu este numai unul din seria \"diletantisme\" ci este unul cautat si speculat la maxim. Cartea pe care se mizeaza este una sigura: nevoia de senzational. Senzationalul vinde, asigura puncte de audienta. Atunci de ce sa fim \"neutri\"? De ce sa oferim documentare cand telenovelele sunt de zece ori mai vizionate? Raspunsul este simplu, pentru ca la noi, in materie de media, nu intereseaza pe nimeni calitatea, ci cantitatea. Atata vreme cat audienta creste nu intereseaza pe nimeni pe spuza cui. Din pacate, asa cum spuneti, partea cea mai proasta este ca mass media sunt cele care formeaza gustul publicului, il promoveaza si-l educa. Avem nevoie de astfel de articole, poate-poate om schimba ceva.
Cu respect,

Lory, parerea mea este ca tii prea mult la muzicalitatea versurilor, la structura clasica si asta in detrimentul imaginilor poetice. Te citesc constant si n-am putut sa nu apreciez substantiala diferenta de valoare a poeziilor in versuri albe. Uite si aici, prima strofa, cumva probabil neincorsetata de presiunea rimei spune ceva, insa apoi imaginile realizate cad in clisee: \"hot la limita legii\", \"cer si pamanat fiind gata sa-nfrunte\". De altfel toata poezia e plina de locuri comune. As vrea sa iei comentariul asta asa cum este scris, ca pe un sfat prietenesc, daca intr-adevar poti accepta comentariile care au ceva de spus. Pentru ca ai talent si de multe ori realizezi imagini inedite, dar impresia mea este ca te limiteaza forma.

La multi ani, eddie, multi, frumosi si plini de printese de caramel, de magnolii, de anotimpuri din alt timp si cate si mai cate.

Cu drag,
N.

Alma, iti multumesc de trecere si de ganduri. Ai dreptate cu repetitia respectiva, poate fi un pic suparatoare. Ma voi gandi la solutii.
Codrina, primavara pentru ca e cumva la polul opus somnului, conform cliseelor referitoare la \"trezirea la viata a naturii\" ii gasim deci veleitati noi. Ai vazut foarte bine acolo, somnul-hibernare e cumva potentialitate, latenta unor noi intrebari. Iti multumesc pentru randurile tale.

Uf, ce sa zic? \"Tactica\" asta de care vorbesc eu aici am observat-o destul de des. Ca e buna sau e rea pana la urma e discutabil. Important este probabil sa scriem si sa scriem bine, asta e ce ne dorim cu totii. Deci - curaj si fara tactici :) ! Iti multumesc pentru ganduri.

Las un semn aici pentru ca ideea e frumoasa, are potential. Insa realizarea lasa de dorit. Textul este probabil trecut la atelier (si) din urmatoarele motive:
1. la nivel formal se vrea a fi o poeszie cu rima, insa din pacate \"tata\" nu rimeaza cu \"fatza\", nici \"pandeste\" cu \"poveste\". Nici ritmul sau masura nu sunt consecvente.
2. la nivel semantic liliacul are potential de a simboliza o multime de lucruri, insa nici o idee nu e dusa pana la capat.
3. la nivel stilistic sunt prea multe locuri comune, metafore, epitete \"batute\": \"flori de nea\", \"sfios el ma priveste\" etc.

Poate ar fi bine sa reiei ideea intr-o poezie in versuri albe. Succes.

Yasmina, d-l Paul Bogdan a vrut sa-ti arate ca ai o constructie pleonastica, \"prea superior\". Poate remediezi.

O poezie trebuie sa transmita ceva deosebit, cu alte cuvinte sa nu propuna truisme. De exemplu: \"Fericirea o asteptam / Si altora le-o uram\" sau \"Cand fericire avem / Fericiti suntem\". Ai ales ca tema fericirea - foarte bine, insa incearca sa gasesti o idee, sa vezi fericirea intr-un anume fel, de pilda in clipa (asadar vei scrie despre efemeritate, despre cum sa traiesti clipa etc) sau in frumusetea lumii (vei scrie despre cum frumusetea transfigureaza omul etc etc), poti face toate astea cel mai bine intr-un fel aluziv, nu direct, sugerand, facand aluzii culturale (de pilda la Faust) etc.
Apoi, poate ar fi bine sa incerci sa scrii poezii fara rima. Pentru ca de multe ori de dragul rimei cu totii abandonam ideea, nu gasim o rima satisfacatoare si atunci fortam sensul sau ne multumim cu rime imperfecte: timp/pic, gandul/timpul, scurta/ajunga etc.
Incearca sa reiei tema intr-o poezei in versuri albe, in care sa te feresti a scrie ceea ce e evident pentru toata lumea si sa gasesti ipostaze ale fericirii, intrezariri. Incearca sa folosesti figuri de stil ne-batatorite.
Succes!

Da, text care poarta fara indoiala semnatura lui Sache. Savuros. Rasu\'-plansu\' (cum ii sade bine romanului) legat de o tema foarte delicata, dependentele dintr-o relatie de cuplu care nu mai merge de mult. Frazele in italice sunt incredibil de percutante, ca un dus rece, la limita cinismului. Cu totii avem nevoie de povesti nemuritoare povestite de o alta mama. Ce ne-am face fara ele? Poate am invata sa purtam pantofi de lac din cand in cand.

Un poem despre pierdere care imi pare o continuare a versurilor din \"Povestea unui fluture\":
\"să nu regreți
ceea ce lași să cadă
nu ți-a aparținut niciodată\"
Inspirata imaginea vaduvei care isi cauta mortul acolo unde n-ar trebui sa-l caute, acolo unde nimeni nu gaseste nimic niciodata, numai \"limite circulare\".
Versurile de mai jos mi se par cheia intregului poem:
\"port încă
din obișnuință
păcatul și vina
cicatrici atavice
pe un trup devorat
de semne\"
Toata poezia imi pare un soi de cautare a unor semne (fara sorti de izbanda) intr-o lume in care totul e semn.
Cate semne se vor fi ascunzand insa in aceasta poezie-gematrie, numai tu poti sti.
Intotdeauna am asteptat propriile tale comentarii la textele tale sa ma lamureasca. Mi se pare ca intuiesc sensuri, dar numai la un nivel superficial. Totul pare cautat, ca si cum fiecare cuvant, fiecare simbol sta acolo pentru ceva. Nimic in plus, nimic lipsa. Poezie.

Textul asta este scris un pic la manie si un pic suparat. Dar fenomenul din pacate este cat se poate de real. Inca m-am abtinut sa scriu un text care sa se numeasca \"Cum sa ajungi la subiecte firbinti\" dar poate o sa o fac o data si o data.

Corneliu - Cum si pe cine alegi tine de multe ori de strategie, din pacate, si nu de simtul estetic. Poate ca tu comentezi chiar ce-ti place sau ce nu-ti place, dar eu m-am surprins pe mine comentandu-i uneori pe \"grei\" (macar am facut-o pe texte despre care am avut ceva de zis, dar asta nu-i o scuza) si mi-a fost si frica sa ma intreb de ce o fac. Nu spun nici ca e bine, nici ca e rau, ci doar constat ca asa se intampla.
Cristian - hmmmm, nu stiu ce sa zic, eu zic ca si notele sunt bune, pentru emulatie macar daca nu pentru altceva.
Nicolae - frumoasa axioma propui... eu cred ca esti prea idealist, dar nu e rau ca e asa. Ma bucur ca tu ai avut numai de castigat. Cat despre DoDu - ce sa zic, comentariile lui sunt intr-adevar savuroase, nici macar nu poti sa te superi cand ti-o \"tranteste\" pentru ca nu poti sa nu gusti ironia muscatoare spusa parca din usa asa... (cica marile adevaruri se spun in gluma sau din usa) :)

Va multumesc de trecere si de comentarii si va mai astept.
N.

Costin,
ai vazut foarte bine ideea poeziei. Asa este, irisul sarat priveste de dincolo de gratii, un soi de jind dupa senzatia incredibila de libertate pe care o ofera imaginea cailor salbatici. Nebunia descatusarii cumva. Catharsis.
Iti multumesc de trecere si de aprecieri.

Mihai, e prima steluta primita pe agonia. Ma bucura si ma mai bucura ca a venit la acest poem care mi-e tare drag. Pentru mine problema libertatii este o obsesie veche cu care nu mi-am incheiat inca toate conturile. Iti multumesc pentru lumina.

Ludmila, iti multumesc de trecere si de semnul lasat. Pentru mine, intr-adevar, tacerea incepe sa devina definitorie cumva. Expresiva. Forma de fiintare.
Te mai astept.

Multumiri pentru noua lumina in care il vad pe Brancusi. Este important, imi pare, sa-l cunoastem si pe Brancusi-fotograful. Ma bucur ca mai scrie lumea eseuri despre valorile romanesti.
Cateva sugestii: sub aspect formal: lasa textul sa curga, nu incerca sa-l aranjezi in pagina, se va aranja singur. Iti sugerez mult mai putine paragrafe pentru ca altfel ideile par fragmentate si atenueaza din coerenta intregului. Atentie la fraza \"Dar, aceste fotografii oricum le-am percepe, nu ating sublimul sculpturilor.\" in care prima virgula, pusa gresit, iti aduce o virgula ulterioara intre subiect si predicat. Sub aspectul continutului, textul este putin prea informativ, mi-ar fi placut sa vad si comentariile tale, sau o analiza a pozelor respective (in cazul in care ai avut acces la ele).
Felicitari pentru documentarea atenta si riguroasa si pentru alegerea unor pareri diferite legate de fotografii. Tema aleasa este inedita si demna de analiza.

Pseudopoveste plina de aluzii culturale, in care realitatea se re-construieste pe ru(t)inele unor mituri ale copilariei si nu numai. Impresionanta libertatea interzisa a cerbilor, dublare simbolica a libertatii condeiului. Poeta ca o alta Sheherezada autodefinindu-se prin ubicuitatea povestirii si a sensurilor noi.

Frumos curge textul, si partea intai si a doua. Le-am citit dintr-o suflare. Mi-au adus aminte de un film, \"What dreams may come\" sau asa ceva. Asadar cuvantul interzis cand iubesti e \"te iubesc\". Ingenios finalul, pune textul intr-o lumina noua, echivoca cumva. Realitate virtuala / realitate reinventata simbolic. Desi \"biletelul\" pare a oferi o cheie textului, o explicatie rationala, un fel de \"uite ce face universul virtual din om\" este de fapt o cheie simbolica, un soi de explicatie amara a jocului de-a-te-iubesc. Si poate mai sunt si alte chei pe care inca nu le vad. Ma voi intoarce la textele tale.

Da, Elena, asa am vazut si eu tacerile, ca un soi de latenta, seminte care pot germina oricand; dar in acelasi timp ca pe o supunere fara voie, ca pe frumusetea inefabila a primei iubiri, ca pe jindul dupa senzualitate caruia i se interzice dreptul la expresie si asa mai departe. Iti multumesc pentru popas si te mai astept.