Eduard Þone țese pe îndelete povești

Nancy Popa




Tu trăiești în castele
Și citești în suflete de femei
Călătorești în clipe
Atingi stele
Și ți-e zborul albastru
Globetrotter călătorind
Pe un astru
Să-ți fie viața izvor de fericire.



Dumitru Cioacă Genuneanu




Relațiile dintre proletarul Genuneanu si capitalistul imbuibat Eduard Þone sunt din ce in ce mai incordate...

moto:
\"Fabrica de iubire\"
(Titlul unui poem de Eduard Tone)

eu cu greu mai prind o toantă
pe cand Þone în neștire
în fabrica-i de iubire
lucra la bandă rulantă
p.s.
cel mai rău m-a supărat
că Þone căinos la fire
în fabrica-i de iubire
nu m-a vrut ca angajat
La mulți ani și numai fericire și succese pe toate fronturile Eduard Þone!



Mihaela Merchez




Nu te-am citit, recunosc! și nu doar din motive de…dietă... evident era prea mult! ...ciocolată, caramel, adevărat că ceaiul e fără zahăr dar deja eram pornită „să nu”. Și a venit „Dreptatea lui Marquez” și amintirile din trecut și mai ales din viitor și carmel, un verdict de aprilie și iar caramel și culori revoltate și caramel și produse noi dar și ...caramel... și hai să vad cine e prințesa aceasta care nu e tentată deloc de caramelul zidurilor!? M-au năpădit personajele ca dintr-un film văzut pe ecran mare, într-o sală cu puțin fum, cu puțin parfum, cu un mic refren cântat printre dinți: Que te importe que te ame/Si tu no me quieres ya?/El amor que ya ha pasado/No se debe recordar.
«Castelul… » tău e o radiografie corectată pe alocuri, cu unele trăsături îngroșate, cu linii de fractură marcate cu roșu și fragmente înconjurate frumos cu o carioca albastră. Atat pentru astazi.



Tănăsescu Nicolae Constantin




să ai grijă de ele să ai grijă de tine
de-oranjul prozei scurte și de prințesa Caramel
că-s faguri de albine

să îmi primești urarea
cu ochii mari căci vine
într-un moment frumos de gală
da Eduard Þone-ține

trei balonașe colorate,
trei fete deocheate,
trei dulci Havane-mparfumate,
ia-le tu toate!
ia-le tu toate!



Elia Ghinescu




am să ascund marea necroșetată
între petale de magnolia
un ceai de vară cu aripi de izvoare
ce răsar galben dinspre est
voi mesteca porțile de caramel
lăsînd prințesa să doarmă
a dans visat

dimineața ai iubit mai mult
curcubeele revoltate în verde
și cucii fără nume pe ochi de șevalet
alb-negru colorate amintiri
ai schimbat pe visul sortit-
o inima devine albastră
și e inima ta



Lucian Preda




Nemișcare

mi-am spus că noaptea doare
așa cum vântul rece se sparge
la adierea focului.

mi-am spus că toamna plânge
așa cum aripile păsărilor călătoare
fredoneaza cântecul primăveri

mi-am spus că liniștea mări
crește din valuri zbuciumate
precum un crin alb

mi-am spus ca privesc,
iar lumea mă urmarea...
nemișcată



Dora Violet




Amintește-ți azi, mai mult ca oricând acele Anotimpuri din alt timp. Acum, uite, doar câteva frânturi în dar, dinspre ele spre tine.

o primăvară

A ta...
Câteodată, cocorii aduc cu ei veșnicia și tare nu te-ai mai desprinde în veci de zborul lor. Cocorii cunosc doar cuvântul fericire și dacă ai avea vreodată norocul să le vezi nunta vei ști că zilele nu contează și că ridurile sunt doar căi pentru lacrimi. Nu privi în urmă, doar muntele mai poartă basmale de nea! O barcă, un suflet, un drum printre nuferi, e tot ce-ți poți surâde, e reverie și cântec; inventează tărâmuri promise și lasă-le libere-n lume: milioane de aventurieri își vor boteza corăbiile după numele lor. Deasupra e albastru, dedesubt e albastru și doar verdele pe care ți-l dorești împrejur te va îmbrăca atunci când îți va fi mai zâmbet.


A mea

Nuntă între alburiile păsări, lăsând în urmă cocori fără riduri, simple fericiri îmbrățișând rostul cu doar un lotus pe ape, mirându-se lin de o reverie a spinilor ce nu au mai crescut de-atunci trandafiri. Tărâmuri fără de albastru nu s-au inventat decât o singură dată, pe vremea când voi fi fiind zâmbetul muntelui stâncos de la poalele vieții. Mai știi ce târziu s-a făcut mâine, când verdele s-a răsucit într-o elipsă de rouă?


O vară


A ta...
Invazie de oranj. Bătălii terminate în crâmpeie de înțelepciune. Câmpurile de luptă n-au avut niciodată cadavre, doar duhuri amețite de sirene cu gene lungi ce trag la umbra amintirilor. Întoarce lacul, privește: peștii pleacă spre cer – tăcute fântâni arteziene de solzi strălucitori. Pielea devine loc de joacă. Ai vrea să aștepti? Dulce e așteptarea. Ai vrea să pleci? Niciodată nu-i plecarea. Ai vrea să devii? Întinde o mână. Poveștile se țes pe îndelete acum: nu lega niciodată pietre de spatele oamenilor. S-ar putea să-i doară mai târziu.


A mea
Paradisul se îmbracă în portocali, ți-am povestit peste alți o mie de ani, și iar râzi ca ploile între vise! Cât să mai îndur a-ți înălța cântul ondinelor mai aproape de fruntea îngemănată în alb de pește tăcut? Cerurile au cumpene vii, spre carnea lor jocul se face polen de stele. Ai vrea să descânți acum și caisele rumene de amiezi înfirbântate, făclii? Niciodată nu este ajungerea ruginită, niciodată apele nu corodează viața. Voi deveni. Mâinile mele se răsfrâng în nisipuri strivind perle pe alte șiraguri de vieți. Voi lua pietrele, Sisif își duce acum veacul în ape. S-ar putea să scriem un mit mai aproape, mult mai aproape de noi.

…

Păstrează-ți sfânt oranjul paradisului tău.



Codrina Verdeș




imaginează-ți că te-ai trezi într-o dimineață verde
aruncă timpul în jurul ei
(câteodată cocorii aduc cu ei veșnicia)
decupează și îndepărtează pescărușii oamenii plaja
uită de gândurile rătăcite-n cearșafuri
așează-ți mantoul pe umerii zărilor
închiriază-ți sufletul toamnei
plângi în furtuni ce nu scutură frunze
(niciodată copacii nu cresc așa cum vrei tu)
și inventează continente pentru vacanțe eterne
poveștile se țes pe îndelete acum

un tablou în culori revoltate
împrăștie răsăritul în fluturi galbeni
vestind depărtarea



Maria




spune poveștile tale licuricilor stelelor căzătoare...
și ce dacă porți tricoruri deocheate
doar păianjenii își construiesc povești
pe care le ascund
dincolo de firele nevăzute

prințesa cu
ochii ei verzui
la dangătul florilor
aprinde culorile emisferei de dor
părul ei de aroma cafelei
îmbracă chipul în dimineți somnoroase
sub foșnetul curgător al pasului
numele ei desenează povești
ne veselim în tăcerea unei zile
adusă la marginea lui cuptor

cerul și pământul
cu fir de mătase coase
anii
sub talpa ierburilor trecătoare
tu povestitor neînfricat așezi
gânduri alergate prin cuvinte
tivești soarele
în argintul cerului cu lună
la răstimpul nopții
să-ți putem asculta povestea

a fost odată ca ...
un douăzeci și patru de iulie
așezat
într-o poveste cu prințese
de Caramel