nicolau george daniel

De viața asta e o târfă, Eu sunt amantul ei fidel, Și îi sorb apa fără scârbă, Deși nu-mi fac din asta țel. N-am cum să nu o îndrăgesc Atunci când mă răsfață, Și-apoi să o disprețuiesc Când

Sunt trubadur, căutător de absolut prin viețile celor pe lângă care-am trecut. Am încercat cu pasul minții prin universul sufletelor calea și-am împărțit și experimentat emoții hrănindu-mi

Te-ndepărtezi din ce în ce mai tare De jocul nostru, ce-l jucam în doi, Și nu știi cât de mult mă doare Să văd cum năruim cuvântul NOI. Clădisem, din cărți de joc, castele Cu temeliile lor

Calul potcovit ce trece Cu nonșalanța lui de vită Știe că-i simt potcoava rece Dar de simțirea mea profită. Puterea lui, ce mă strivește, Îl face nobil să se simtă, Mă calcă-n timp ce mă

O privire – o speranță. O iubire – o nuanță. Un băiat – un cavaler. Un bărbat – un prizonier. Doi luceferi – două stele, Două lumi – două mistere, Una bună, alta rea, Una lună, alta

Ești mereu într-o fugă printre griji și nevoi Tot mereu într-o fugă, doar să scapi de noroi. Și mereu într-o grabă, ca să-ți fie mai bine Te trezești alergând printre alții ca tine. Și ei

Prin umbre de ocean, te găsesc răvășită, Cu un sân dezgolit, fremătând a ispită. Și pe umărul tău, raza palidă-a lunii Își găsește-adăpost de privirile lumii. O palmă-mi transpiră și un dor

O lume plină de regrete, Un cerc restrâns și vicios, O viață, plină de secrete, E traiul omului de jos. Toți regii lumii la ospăț Servesc sudoarea în pocaluri, Ne-au pus la toți pielea pe

Cât ne place de tare, Să-nălțăm osanale Decăderii morale, scufundării-n absurd! Ne prefacem că știm, universuri întregi Și sfârșim orice frază cu concluzii și legi. E penibil să văd Cum,

Nu căuta în vorbe fericirea! Va fi prea scumpă plata ce-o vei face Și chiar dacă urechilor le place, Nu asculta tot ce-ți dictează firea! Am rupt, bucați după bucăți, Din limba aspră a