Poezie
Strimba
2 min lectură·
Mediu
O lume plină de regrete,
Un cerc restrâns și vicios,
O viață, plină de secrete,
E traiul omului de jos.
Toți regii lumii la ospăț
Servesc sudoarea în pocaluri,
Ne-au pus la toți pielea pe băț
Pentru-ale noastre idealuri.
Zâmbetul lor protocolar
E lacrima copilului flâmând
Care se naște prinț și moare proletar
De-atâția ani și ani la rând.
Lupte, războaie, răzvrătiri,
Se poartă toate la comandă,
Și noi visuri, noi amăgiri,
Ni se livrează ca pe bandă.
Norii fac cerul cenușiu
Și-ascund căldura și speranța,
„Vor fi învinși într-un târziu!”
Ieri se striga în Franța.
Azi însă, cei care-au strigat,
Că vor frăție și egalitate
Au adormit sau au uitat
De toți ce plâng, de tot, de toate.
La rândul lor, sunt nori și ei
Care umbresc pământul cu minciuna,
Îți pot promite orice vrei
Căci ți-au luat soarele și luna.
Credința-a devenit tribună
Pe care ei se-nalță breji
Îți spun că totul e minciună,
Dar te îndeamnă-n ei să crezi.
Lăstarul nu va fi stejar,
Iar visul îi va fi durere,
Lanterna nu va fi un far,
Dar tot continuă să spere.
Murind încet, pe îndelete,
În cercul omului de jos,
Îți pare viața plină de secrete
Și uneori chiar fără de folos.
Să speri, să crezi și să visezi,
Rămân doar vorbe-n orice limbă,
Deschide ochii și-ai să vezi,
E-o cale-ntortocheată, strimbă.
001789
0