Poezie
La judecata Vietii
1 min lectură·
Mediu
De viața asta e o târfă,
Eu sunt amantul ei fidel,
Și îi sorb apa fără scârbă,
Deși nu-mi fac din asta țel.
N-am cum să nu o îndrăgesc
Atunci când mă răsfață,
Și-apoi să o disprețuiesc
Când îmi mai râde-n față.
Mă-ntorc la ea întotdeauna,
Ca un școlar nepriceput,
Mâhnit sau nu, îi sărut mâna
Și-o iau de la-nceput.
Nu pot să spun că nu-i frumoasă,
Aș fi de-a dreptul ipocrit,
Ci doar, că-n felul ei, e proastă,
Dar eu rămân al ei iubit.
O tresărire de orgoliu
Mă face s-o privesc cum e,
Ca pe-o mireasă îmbrăcată-n doliu,
Ca pe-o amantă-n scutece.
Fără să fiu vreun filosof,
O judec aspru... și-o iubesc,
Nu pun nici punct, nici apostrof,
Căci eu aleg cum s-o trăiesc.
002
0