Poezie

La judecata Vietii

1 min lectură·2 aprilie 2009

Mediu

De viața asta e o târfă,

Eu sunt amantul ei fidel,

Și îi sorb apa fără scârbă,

Deși nu-mi fac din asta țel.

N-am cum să nu o îndrăgesc

Atunci când mă răsfață,

Și-apoi să o disprețuiesc

Când îmi mai râde-n față.

Mă-ntorc la ea întotdeauna,

Ca un școlar nepriceput,

Mâhnit sau nu, îi sărut mâna

Și-o iau de la-nceput.

Nu pot să spun că nu-i frumoasă,

Aș fi de-a dreptul ipocrit,

Ci doar, că-n felul ei, e proastă,

Dar eu rămân al ei iubit.

O tresărire de orgoliu

Mă face s-o privesc cum e,

Ca pe-o mireasă îmbrăcată-n doliu,

Ca pe-o amantă-n scutece.

Fără să fiu vreun filosof,

O judec aspru... și-o iubesc,

Nu pun nici punct, nici apostrof,

Căci eu aleg cum s-o trăiesc.

001.748

nicolau george daniel. “La judecata Vietii.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/nicolau-george-daniel/poezie/1830301/la-judecata-vietii

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.