Nicolae Popa

O baie de imagini tulburătoare, tocmai potrivită înainte de-a intra să vedem cum o mai duce \"Maimuța în baie\", maimuța ta în baie la Premiera de \"Satiricus:

\"Poate că oul de vrabie încă mai doarme în cuib
iar puiul nu știe cât de ducli sunt viermii,\"

\"o mână uriașă cu venele tăiate
va împrăștia în grabă stelele.\"

\"poate că oasele bunicii se trezesc în fiece dimineață
odată cu privighetorile.\"


Felicitări!

Amelia, țin să-ți mărturisesc ceva important: de la o vreme, cînd postez un text aici, îmi vine ca din senin întrebarea dacă i-o plăcea sau nu Ameliei? Așa că acest \"semn de trecere\" îmi justifică perfect emoțiile. Amelia a fost pe aici. O primăvară cu amestecături de petale și tornade intertextuale în continuare!

Laurențiu, \"literatura memorialistica din Moldova\" din stînga Prutului e un teritoriu de nimeni cercetat. În ce mă privește, și în ce privește textul de mai sus, redau amintirile unui personaj fictiv dintr-o proză scrisă la persoana întîi. Dacă realitatea descrisă pare atît de adevărată încît sugerează ideea de \"memorialistică\" e o bucurie pentru mine. Adresa mea: nikarabia@yahoo.com.
Mulțumesc pentru trecere. Mai discutăm la subsol, prin galeriile virtuale, nu?

Stea!

Felix Nicolau,

Recunosc, a trebuit să fac „o tură” prin celelalte texte de proză ale tale ca să fiu sigur că, virgulă, „Clinica...” e un text oarecum deosebit. Sincer să fiu, nici nu bănuiam că în spatele autorului unor articole de o ținută atît de detașat-sobră (așa-mi vine să zic) și a unor proze („Reduta”,„Desenator”) ce se înscriu perfect în polifonia fonului calității de la Polirom, se ascunde și un năstrușnic narator de vivacitatea unui Michiduță ot Dănilă Prepeleac ce nu mai poate fi oprit, dacă se apucă să le spună pe toate. O copilărie dramatică pin bucuria existenței în copilărie (nu pentru asta Creangă e „Viteazul din poveste” în contextul existenței prozei în vremurile poeziei tuturor timpurilor marcate de Eminescu?), o deschidere spre zona percepțiilor autohton-ptimoridale unde „Până să ajung, însă, se cuvine să dau bună-ziua la vreo trei sute de moși-babe, bașca vacile și caii care au zi liberă... A-ha, pentru că „ai văzut uăi Costicî câti știe aista!”. Mai ales pentru că „La spatele ei pășea fioros un taur de beznă, cu ochii roșii, de bețiv.” Frumuseți reactualizate prin redarea lor modern-neaoșist (am zis-o!). Și un ultim detaliu, moș Sava Dumbravă din copilăria mea din satul Buda, raionul (!) Călărași, județul Lăpușna, Republica Moldova, înjura ce avea de înjurat prin ogradă anume așa: „futu-i steagu’ măsii!... de viață!”. De unde și pînă unde înjurau și pe la tine prin proză pe la Suceava ca moș Sava Dumbravă? De fapt, știu eu de unde și, mai ales, pînă unde! Stea! Apropo, animalele mici se țin mai bine de pămînt, nu le ia nici vîntul nici gîndul...

Natalia,
Eu îți mulțumesc pentru lectură și nu în ultimul rînd pentru ceea ce ai simțit în timpul lecturii. Trimiterea la Creangă mă onorează. Asta în ciuda apartinenței mele, fie și nedeclarate, la noile modele de proză românească.

\"cuvintele
cu gust de vin
devin
struguri
prin rostire\"

Diana,
Expresivitate și autenticism deosebit care emoționează și dezvăluie sensurile adevărate ale scriiturii:

\"eu nu am născut niciodată
aș fi putut să îmi despart pruncii
pe litere, fiecare cu câte un sens
așezat pe linia palmelor\"

Adulmecat, citit, inhalat, absorbit pînă în linia palmelor...

Bătrîne-cîine-mereu-tînăr,
florian stoian-silișteanu,
care știu că nu crezi în stele,
dar te întreb, totuși,
la ce bun această nenorocită de explicație care se conține deja în toate cele de mai sus atît de prim urlet de cîine de apă admirate de mine pînă aici:
\"cealaltă ești tu
lumina\"?
Oricum, stea!
Mai ales că îmi amintesc și de păsările tale aviare care s-au dovedit mai tragige d.p.d.v. poetic decît toată realitatea tragediilor veterinare.

Nic. pop.
Chișinău-Sulina, noaptea de 2 spre 3 mai 2007\"?

totul e la vedere:

\"frumos,
spiralat
pe coli de hârtie cu antet\"
ca să nu mai zic de ceea ce zici în continuare:
\"doar acolo exiști
alături băieții cu tricouri gigolo îți aruncă priviri (...) priviri de tramvai, liliac rupt,\"
și încă \"n-a venit încă ziua aceea (...)să îmi spun că e timpul / să termin cu ce-am început.\"

Așadar, nimic mai clar decît teama te a sfîrși cu unînceput... Ce mai, mi-a plăcut poemul. Mai e nevoie de alte explicații?

Mulțam pentru coparticipare. Nimeni nu tremură singur...

Nu există amnezie pentru ascuțișuri!

Ciudățenia acestui poem a devenit și mai ciudată după ce am deschis imaginea Irinei Lazar de pe această pagină ca să înțeleg că totul e mai mult decît o ciudățenie. E vorba de niște \"spaime invizibile\" pe care cineva chiar vrea să le facă invizibile, deși cititorul adevărat s-ar cuveni să le vadă... Și chiar le vede, cînd e vorba de Irina Lazar.

Alice,
Această fundătură \"cât un vărf de ac\" e o continuă pătrundere. Probabil așa se întîmplă mereu: cei care îi cred pe unii în fundătură, nici nu-și dau seama că ăștia stînd ca boierii în nebunia poziționării lor pe un vîrf de ac, au și ajuns deja pe Martie! Adevărat, poate că într-o fundătură de pe Martie! Dar rocă de Martie oricum și urmează... E-he, numai fundătura poate ști...

Corina,
Cel puțin \"sentimentul bramburelii\" nu cred că te amenință. E o foarte vie și vioaie, și chiar parcimonioasă ordine în acest text, în ciuda \"gloatei de cheflii\", în ciuda tututor \"poșircilor\", încît \"și sufletul cîinelui se uită la mine, lingav / se uită și scoate cîte un mîrîit de trîntor\" dat fiindcă
\"după ce-am sfîrșit de umblat
prin rîndurile cu salată și ceapă
după ce-ai sfîrșit de
tăvălit scovergile-n zahăr\"
m-am ciocnit de frumusețea poemului.

Dana,

Eu nu comentez, eu citez. Pentru mine secvența cea mai TARE asta e:
\"am fi meritat poate un semn dinspre ape
dar călătoriile ne (\"-au\" e în plus, probabil) purtau către o țară fără locuitori
ceață aurie cuvintele ne arată calea spre casă
nu ne vom întoarce rămânem aici
acoperim oglinzile...\"

de bună seamă,
\"plîngem singuri apoi vine vremea liniștii
avem picioarele prăfuite...\"
pentru că
\"toate întîmplările aduc o vindecare...\"

Un foarte bun început:

\"parcă aș avea buzunarele sparte
în bătaia vântului
valuri risipite
cară zile de ieri și nopți de-a valma ș.a.m.d
pînă la
\"fără coardă de siguranță\"

fiindcă, asta e:

\"Am locuri în inimă
unde primăvara
n-a sosit niciodată.\"

O primăvartă tot mai blîndă-caldă-înflorită în continuare!

E ceva de excepție aici. Asta dacă faci Delete pe Delete 3.
E doar o părere, nu? Or, tu o vei lua oricum ca pe o simplă părere. Te știu eu! Oricum, felicitări! E o plăcere să tot scormonești pe aici, fie și cu un singur deget!

Un text/poem extrem de curios. Ceva cu totul neobișnuit apare în urma acuplării podelei (dușumelei) de sus cu „tavanul vecinului de mai jos” și, mă rog, cu podeaua pe care-și fixează picioarele respectivul vecin... O clădire clădită din clădirea felului de a clădi a cuiva pe care, cu siguranță, în continuare îl voi reclădi urmărindu-i clădirile!