Nicolae Maria

Știu, ești supărat pe mine. Mi-ai spus în somnul meu de veghe că nu te mai iubesc. Greșești, te-am iubit din tot sufletul și încă te mai iubesc. Ești așezat în inima mea într-un loc sacru, numai de

Nu detesta începuturile timide Vor fi piatra de temelie a focului.

E toamnă peste noi Dar primăvară este Ne înfășoară pe amândoi Într-o poveste.

Voi fi să fiu de azi un altar în care voi arde câte puțin din suflet intrând prin zero mână în mâna cu timpul.

La adăpostul pleoapelor închise m-am aplecat spre mine însămi într-o analiză de suflete.

Am fost acolo unde visele mor odată cu noi, tăcerea prinde sunet în iarbă, adieri de vânt și ploi... Șșștt... asculți tăcerea care nu-i tăcere... și simți iubirile trecute de dincolo

Astăzi, când ochii tăi au fost luminați de primul verde, am desfăcut soarele într-un arc întins peste mare să o săruți cu șaizeci și patru de lumini desfăcându-i toate genunile adâncul

Visez cu ochii deschiși un colț de paradis se deschide soarele auriu apare e stare de bine, inchidere a pleoapelor grele de vis gânduri îmi poartă pașii prin iarbă, flori și mare... auzi cum

Dacă s-ar putea inventa ceva..... Să aflu: cât verde de Rai ai luat din luna mai?

Am inima plină de tine de-mi dă afară. Gust verde în toamnă, e primăvară.

Sunt pasăre în zbor am luat culoarea vântului de aceea nu mă așez pe nici un umăr, ar lua și ei culoare de vânt transformându-le sufletul în furtună. Când vreau să mă odihnesc o clipă îmi

Sunt șaizeci și cinci la sută apă; sută la sută, aș fi o mare albstră în care, te-ai pierde în adâncuri secând secundă cu secundă semnul întâmplării mele de a fi.

Când îmi e dor mi-așez capul în căușul palmelor mamei acolo găsesc întreaga mea copilărie un parfum concentrat de la primul strigăt până la încolțirea căușului meu.

Mi-e dor în fiecare zi de tine de noi de zilele noastre nopțile lungi ce păreau scurte luminate de ochii tăi și vuietul mării ce cheamă cuvintele spuse și mai ales necuvintele ce vorbeau

Mi-am dat jos picioarele și mi-am făurit aripi un greta oto, oglinzi fermecate spre efemerul albastru cu visuri aurii, incendiare, o descoperire de sine în zbor nu mă pot lepăda de mine și intru

Iubesc punctul din el poți trasa orice linie spre diferite direcții imaginar sau faptic către toate stările de orice fel după ce, cu frunza de lotus am șters toate fiordurile, trasez ecuator de

Undele sonore în avalanșă cu dor într-o înșiruire de fulger sticlos vin la ureche , în stânga apuc și iau mâna îmi tremură: nu că este furie ci dezorientarea aceea crucială privind trecerea

Iubirea-mi... cerc de foc în centrul unui pătrat. arderea lui, dovedește că, toate diferențele se pot contopi într-un întreg.

Din raze de lumină mi-am faurit un pieptăn descurc și descarc marea vântul anotimpurile ele, toate-ți cunosc numele. .............................................. Când razele soarelui