Mi se aprinde omoplațul stâng
licărind din urmă ca o grămadă de furnici din lavă
coborînd flămânde în mine
treptele se macină
(mi se pare că toti avem trepte întinse în suflet
ca părul
mă caut
în ochii tăi
crapă zidul înstelat pe pânza oglinzilor căprui
cu fiece privire
mă preling pe sforile întinse a luminii
în ochii tăi
prin crăpături de lacrimi
priviri
priviri
priviri
în fundul cerului
din jos
lucruri tăcute cu fundul gol
privesc în alte lucruri cu fundul gol
care privesc în alte funduri
de ce oare noi,oameni
să ne băgăm
Tot ce mă înconjoară e pulbere, praf din granule care trec
ca un stol de păsări printre norii inimii mele
singura jertfă singurătății adusă pe altarul cerului
n-am săpat nici o peșteră în tăcere
nu mai cauți nici o privire
să-ți arunci singurătatea în spuma clipirii cuiva
evit ochii
în această stare ei îmi par ca apa mării
plină de corăbii rătăcite
care nu-mi văd orizontul
o cutie plină cu soare
mi-e frică s-o deschid uneori când sântem numai singuri
mi-e frică de lumea aceasta prea palidă
să nu-și pună gura luminii murdară
pe ea
spațiul este gol și tot universul
Pielea o scot ca un palton de pe mine
Și-o pun în cuierul unui copac.
De te uiți la soare,vezi o pată,pulsează spre tine,–
Eu umbră îți fac.
Și-n carne rămas,
Cu sânge împroașcă inima
Cu pânza de nori îmi învăluie limba,
Topirea iernii s-o simt,
Să mă strângă cerul cu promoroaca–
Stelară husă pentru cuvânt.
O pot ascuți de coada meteoriților,
Să-mi lepăd suflarea-n pene de
Sa lăsat cerul pe spatele meu,
cu părul de nori s-a întins,
pe pielea-mi cu limba de pori
zăpada a plâns.
Și-am smuls coajă de copac
să-mi scobesc scorbură
în luna de lemn
cu cratere de
asfințitul durerii
crengile de plumb a ochilor se topeau în răsărit
picurii în cădere se alungeau în cuie
aripi de ecou
curge nisipul din sticla ochilor mei
retina de fum
și fumul
scarpin durerea
în rugina-ncrustată pe cer
și spinarea mi-o întind ca o toamnă – smulsă din lacrima ta
dessolzire-n tristețe
cu petale din stâncile inimii mele
bronzează cu iarbă coastele
mai lină ca umbra luminii pe inimă
înre buze glezna lunei își calca întunericul
dinții dimineții se sparg de oglinda feței tale
smalțul ochilor mei trosnește de flacăra
Sunt atât de singur în noaptea asta
nimeni nu-mi poate sufla de pe umeri lumina de stele
ce se așează praf
în liniștea aceasta desăvârșită
se aduna
parcă sunt un vas în care curge un râu
Viața!
O țigară,
scuturi păcatele de pe tine
ca scrumul
apoi iar\' tragi în tine
si iar\' scuturi
(pământul o scrumieră mare)
așa până la:filtru-moartea
prin care v-a trece doar
Poezia înfrățește
cum înfrățește secunda viața cu moartea
și clipa ziua de zi
poezia e o cometă
desprinsa în cosmosul tău
din orbita mea
ea e sângele dragostei
circula doar între
Merg pe un val
care trece în veșnicul mâine.
Trag o ață subțire
între tine și mine.
Liniștea surdă
urlă tăios…
Orice semn pe hârtie
scoate durea din os.
Oase uscate din mine
Privesc la viață ca prin fereastră
Îmi este frică
după coaja copacului de sticlă să văd
setea frunzelor de toamnă
și-n părul sur al bătrânilor iarnă siberiană
Pe stradă mergând mi-a
de aceea creierul meu se-nlemnește
fiindcă cuiele Tale-’s înnalte
de aceea inima mea se împitrește
fiindcă în sângele meu sărutul Tău
trăiește
de-aceea sufletul meu o
picătură-naripată
Orice braț al gândului cuprinzător
te-nspăimântă-ngrozitor
orice ochi te zgârâie
adâncimea ta îi năruie
mii de pietre amintiri
în străzi Cronos
a zidit între abise șerpuie
visele ard in
Pălărie verde cu-un smoc de ace roz pe ea
plângeam și-n spinul fin se-nfipse lacrima
plângeam cu zâmbetul ,cu plânsetul
și rugămintele-mi plângeau
plângeam cu cimitiruri de-amintiri,
bătăile
Iubito, lacrimile tale sunt dulci
Ca primăvara topirea de fulgi,
Ca topirea-n aortă a sângelui meu
De muzica pieptului tău.
Când mergem de mână
Pe iarba nou așternută
Și-ți simt zvâcnirea din
Astru-n mine te-ai aprins
Cine-n carnea mea te-a-nchis
În orbite două vise
O cortină pe culise
Adincire fără margini
Litere fără de pagini.
Semănat pământ cu vii
Limbă mi-o îmbeți cu
Lasă limba ta în gură.
Ca o pasăre în peșteră să cânte.
Ca să-ți cânte nepătrunsul tău
cel din lacrimă de zeu.
Þine-o-n temnița cerului tău
nemărginit,
să-ți desfacă în cântări ecoul
ce