***

Tot ce mă înconjoară e pulbere, praf din granule care trec

ca un stol de păsări printre norii inimii mele

singura jertfă singurătății adusă pe altarul cerului

n-am săpat nici o peșteră în tăcere azi

în care noaptea mă întâlnește de obicei ca zâmbetul chelneriței

care are singurul client

cu meniul din două globuri de pământ în orbite

ea așteaptă să împung într-un punct

și apoi se desface pe deget în vârf ca suprafața apei după ciocnirea cu un asteroid

și brusc

văd cum în jurul meu peștera se unge c-un strat vâscos transparent

perindat de oameni cu genți de bani, mașini, pizde îmbrăcate pe puli ca pe ace,

cu fețe învelite cu haine ca niște caractere mototolite în complexe de inferio-culpabilitate,

bălăcindu-se mișunând ca viscerele

fară să-și dea seama că fac parte din decorul unei iluzii

decapitate în mintea mea

dar n-am săpat azi

știi viața îți rînjește

și uneori în loc să râzi tu singur de dinții ei cariați în formă de zebră

începi a căuta în tine bucăți albe și negre parcă dintr-o fotografie mărunțită isteric

să le potrivești cumva cu modelul din față

dar atunci se râde ea

în hohot cutremurător încât încep să-ți sară culorile de pe paletă

culorile care le poți folosi doar în cădere

adică culorile îmbibate în peria forței de gravitație

mă întind în pânză pe pământ

Tot ce mă înconjoară e pulbere, praf, granule mici care trec

ca un stol de păsări printre norii inimii mele

de aceea

sângele meu e un șarpe roșu pictat cu gura mereu deschisă

în alergare mereu

fiindcă îi iese alergie sub formă de mucigai pe solzi

fiindcă nu-i place praful de orice soi