nica mădălina

\"ca niciodată\" e previzibil tare. de ce? pentru că reușești deja până acolo să redai ineditul simplu al stării de adunare, de translație între părțile întregului pe care realizezi că îl reprezinți.

până la \"se pierde\" textul e ca o coajă de castană. verde. înțeapă. vrei să îl miști pe palme. (place)
felul acesta de povestire, ca și cum ai spune tot ceea ce te poate ține treaz, are o etapizare ce pe mine una mă face să vreau să mă interpun, să împart castana cu personajele.
(decizie, delicios, dezicere, despărțire probabil așa au fost vrute. abia acum observai că dau un efect straniu, though)

sunt convinsă că va chicoti alexandru când va plesni și ue.
în altă ordine de idei, stătui în textul ăsta, băui și apă cu bule. tare îmi plăcu hegemonia aceea cu efect tămăduitor pentru coxofemurală.
aici e un fel de lecție spusă pe dinafară și cumva involuntar.
e așa, ca sarea de lămâie.

distingând între fâțâiala din timpul urcușului și fâțâiala odată ajuns, se distinge între curiozitate și mirarea aflării.
nițel oprimantă amiaza asta, cu vrerea ei cu tot. dar oralitatea adresării o face simpatică. dacă nu gravă.

consider că paiele aromate puteau lipsi, pentru că până acolo există o anumită coerență a simbolurilor (apa, pumnii lichizi, picioarele, lacrima; apoi pământul și iarba) pe care o bulversează puțin. deși, firește, prin paie se poate sorbi, deși aroma sugerează artificialitatea, precizarea acestei tehnici a sorbirii fură din posibilitatea lectorului de a imagina alternative.
mai ales că se trece apoi la alt gen de simboluri, zborul (acei porumbei). fiind așadar un punct de tranziție către altă zonă, îmi pare că paiele închid prea strâns și univoc universul precedent, cel al primei părți, făcându-mă astfel să văd textul acesta precum o alăturare de două stări și nu o curgere.
text ce mi-a plăcut dealtfel, cu obiecțiunea pe care am încercat mai sus să o argumentez. mi-a plăcut pentru că nu mai aglomerează elemente din zone semantice foarte diferite. pentru că păstrează astfel o unitate mai ușor de_deslușit. e mai hotărât.

o demontare persuasivă a înconjurătorului. pentru a opri ceea ce trece printr-un om, permițându-i acestuia să lase realmente o urmă. adică mi-a plăcut consistența bilateralului. dinspre personaj către observabil, dinspre exteriorul pe care îl putem vedea către interiorul uman în mod fundamental același la toți.
e empatie aici. e regăsirea în celălalt și admiterea faptului că deseori trecem prea grăbiți pe lângă.
și s-a renunțat la densitatea detaliilor, la nevoia de a spune parcă totul. cred că astfel se spune mai mult, se recunoaște mai multă libertate receptorului.
e cursivitatea unei povești spuse după ce s-a învățat respirarea firească.
(ai typo la \"incet\" și \"demult\")

impresie de crinolină punk. sub care se ascund pantaloni în carouri, suprapuși, de diverse mărimi. bine că se observă glezna, odată cu mișcarea.
textul ista stârnește curiozități la limita poftei de bârfă, conștientizată sau nu. apoi scaldă receptorul într-un cinism esențialmente mucalit. e inteligent, câtă vreme își permite să înceapă tandru.
mă tot gândesc că de fapt aici nu e vorba de o construcție de personaje, dinspre observator și prin detalii, ci despre descrierea posibilei vieți a fenomenului scoaterii capului oricui dintre umeri și aruncării lui în \"viața de toate zilele\".
țop și aștept grămada.

rămân cu impresia unui totum asamblat cu atenție (nu în sens de forțare). pentru că, de pildă, sucirea de registru (stilistic) de la prima la a doua strofă, deși nu urlă, mă face să las pe drum o parte din sensurile de la început. mă refer la trecerea către sânii goi și actul împușcării, a căror tonalitate reduce din liniaritatea oglindirii de mai înainte. apoi întoarcerea la un soi de transcendere (din ultima strofă), anunțată de îngerii ceia (și goi, și neștiutori, ceea ce îmi pare cam mult la nivel de sugestie) reduce din nervul căpătat anterior (în partea cu împușcătura).
poate aceasta e și \"intenția\" textului, o mișcare de undă despre care nu poți spune dacă pleacă sau stă.

investit, firește, că doar nu e rege sau vreo altă autoritate acest timp. plus vreo diacritică. sau altceva. seară bună. sau spor la treabă.

felul în care își \"lucrează\" sau nu fiecare textele ține de opțiunea individuală (nu aș folosi cuvântul \"stil\", căci e greu. sau mare). cert e că întinderea timpului învestit în fabricarea unui text nu e nici merit, nici scuză. mai ales dacă respectivul text (acesta al tău, adică) e la rându-i o muștruluire a unui gen de alte texte. cred că riscul de a nu convinge este mai ridicat în așa situații decât atunci când se creează altfel, adică fără raportare la creații existente deja sau la felul în care acestea au fost \"produse\".
dar încercarea de a îmbunătăți e ceva.
și zău că există expresii aproape echivalente pentru \"de căcat\". și lesne de găsit. începi printr-un minus, printr-un clișeu devalorizat deja, ceea ce tinde vertiginos să anihileze capacitatea textului tău de a trage cititorul de mânecă. de a-l ține în el. sau măcar pe lângă.

volumele sunt neutre, ca gen. dar singularul e masculin. asta ar fi o prima remarcă, ce ține de respectarea materiei prime folosite în texte. de aici necesitatea corectării unor erori, anume acolo unde se spune despre volume \"Una, două, trei, câte?! (...) Nici una, dar poezie nu se hrănește (...)\". plus articularea subiectului, deși se vrea probabil ca în acel pasaj să se evidențieze caracterul agramat. dacă asta e intenția, pe mine nu mă convinge ca tehnică.
apoi, cu privire la conținut, îmi pare insuficient de revoltat, sictirit, lălăit sau alte variante posibile, încât să pot considera că aici se parodiază sau se atrage atenția asupra unor tare întâlnite sau nu la autorii de texte. personal aș fi preferat mai multă subtilitate. finețe a ironiei. ce am citit e indecizia între a tăia cu barda sau a pune degetul delicat pe eventuale sau pretinse răni ale \"literaturii\". de ce? pentru că lipsește un element esențial, în optica mea, care să dea credibilitate și forță acestui text. anume deschiderea unei portițe care să permită construcție, după atâta \"critică\", aceasta din urmă însăși nefiind oricum distructivă.
văd aici doar bășcălie, nicidecum un text angajat sau angajant (ori având măcar atari accente) cum cred că ar fi bine să fie o parodiere. bref, lehamitea de aici nu are alt fundament decât pe ea însăși. e redată expeditiv și prea frust pentru gustul meu.
dar gustul meu nu este vreun etalon.

pe mine mă ameți puțin (e probabil și oboseala) trecerea de la noi (care îl urmează bine pe \"eu\") la alte personaje și apoi individualizarea finală nu prin \"tu\", ci prin \"ea\". sunt convinsă că există o legitimare. totuși, îmi permisei să sar peste băietul cela al lui nea, întrucât sunt deja suficiente elemente de exterior (vietățile, îngrijitorul) care să constituie cercul în care se dezvoltă povestea liniștii.
e mai pregnantă desfacerea, mai decisă imaginea, mai cursivă descrierea azi aici. iar punerea în pagină, iarăși, servește textului. e un imaginar neînfrânat, dar nici căutat.

îmi vine, pentru a reda oarecum nedistorsionat reacția, să mă folosec de comparații. o să evit. voi da în păcatul de a defini. așadar, aici e un scenariu fain tare, care strânge de gât. e fularul din prima strofă, deșirat în a doua, în toate acele detalii care se țin împreună printr-un joc fin de electricitate. e apoi o pendulare între părțile disociate ale întregului, în speranța de a-l reconstitui. e fuga înspre simplitate (mirosul cela, o amnezie ce fixează, culmea).
și nu știu. pe mine mă face să rămân între apă și războiul menținerii în viată. cadre filmate peste umăr. de aceea parcă trăibile și de privitor. citind astfel, nu pot argumenta unde e șlefuibil.

mere blogul, da. și mere bine. apăi votai, sugerai altora că n-ar strica măcar să citească.
așe că îmi îndrept cravațica propagandistic. exagerez. nu port azi, că e prea cald. da\' ce mă fac mâine, dacă mâine fu azi?:(

personal prefer varianta ce nu ar presupune ultimele patru versuri, care îmi par prea explicative. sparg tensiunea construită până atunci, prin aceea că oferă un răspuns, dealtfel intuibil de către cititor.
și aș elimina partea cu întortocherea. e prea lungă, încurcă ritmul unitar.

azi lumea pe care o întinzi privirii inspiră dinspre tine spre ceilalți și expiră dinspre ei către tine. sau despre viață și imposibilitatea de a nu aduna micile ei momente, ca pe amintiri ale continuității proprii.
mi-a plăcut enumerarea eului din prima strofă și dinamica dialogului din tramvai. le-am văzut ca pe un \"iată, aici sunt eu și liniștea mea\", respectiv \"iată, aici e dinamica liniștii lor\". cu revenire la spațiul de creștere proprie, de acumulări prin pierderi (aruncarea pietricelelor) sau invers.

eu nu pot să citesc asemenea text ca pe un text. ci pot să mă așez cuminte, nu chiar sfioasă, însă, pe colțul scaunului. să mă uit în jur, dar nu foarte insistent, căci e prima dată când sunt invitată pe la acești oameni. și voi urmări detaliile despre care se spune aici, voi mirosi, mă voi uita la mâini. voi zâmbi când le voi descoperi așa cum s-a spus despre ele.
acest text așa arată, ca o poveste în care ți se descoperă cu entuziasm și ți se încredințează părticelele fundamentale ale ființei.
mulțu. o să șed cuminte în continuare, să ascult.

mihai, știu, am încercat în fel și chip. well, cred că just comp-ul meu hodorogit de căldură sau altele. sper că se va trata. scuze că revenii cu așa chestiune.
livia, propun generic prévert, că tot venise azi vorba de el în alte ocazii. e catchy ca formă, ceea ce firește îi asigură o anumită adresabilitate și accesibilitate. nu mă apuc amu să \"pledez\". vezi tu:)

fir-ar! nu știu de ce, o fi mozilla mea mofturoasă azi, însă încerc de când ai postat să accesez și nu merge. sper să fie vina comp-ului meu.
long vive le bébé! sper să treacă mulți să îi transmită câte ceva.

fain. comprimat și nervos.
acum, \"ochi cu\" ar putea fi înlocuit cu \"ochi de\" pentru evitarea legăturii celeia. \"din papile\" mi se pare în plus, pentru că deja are forță imaginea, oho, fiind economicos construită.
de ce acele puncte? nu le văd rostul. nu e, cred, nevoie de umplere sau de sugestie a unui spațiu acolo. întrucât chiar dacă e scurt, textul transmite iritarea specifică imposibilității desprinderii la timp pentru creșterea autonomă.