Poezie
ea moare
patul galben
2 min lectură·
Mediu
dimineața pereții se strâng în jurul meu ca o presă metalică
țeasta îmi intră în trup coroană pe capul unui rege prea gras
ochii închiși ca niște stupi fără regină
vocea îngrijitorului
salteaua galbenă pe sârmă un fel de limbă umflată
salteaua galbenă pe care și-au făcut nevoile alții
de teamă să nu hrănească
gândacii albi gândacii galbeni gândacii verzi
cîteva ore pe zi ne plimbăm în șir indian
ca niște rățoi uriași pe la prânz mi se face foame
și soarelui îi e foame
batem amândoi cu lingura-n masă undeva după geam
e un cazan mare cu musaca fiecare
mănâncă ce vede ori ce-și închipuie
noaptea îngrijitorul ne leagă de pat să nu ne facem rău
uneori cred că ne leagă sufletul de oase ca și cum s-ar priponi caii într-un hambar
numit întuneric
vorbim în șoaptă mai mult nechezăm
o să ne facem casă și curte în care vom crește pui de găină și iepuri
când n-o să ne mai placă o să-i dăm de pomană ori o să-i mâncăm cumințenia lor
va trece în oscioarele noastre
sângele se îngroașă se face pastă cu el tencuiesc
încheietura pereților nu vreau să intre nimic
de afară
doarobere visează o mie de halbe el nu vorbește el gâlgâie
când se trezește începe să numere câți dumnezei ne așteaptă
băiatu lu nea petrică nu seamănă cu nea petrică
nea petrică e chel și cară sare băiatu vrea să fie șofer de tir
noaptea visează că e șofer dimineața e doar o lumina de faruri
stăm toți întinși cu ochii-n tavan soarele răsare în colțul verde
apune acolo unde a căzut tencuiala
ea moare neștiută de nimeni
o pregătesc de liniște
îi umezesc buzele
064769
0
speranța moare ultima, nu uita.