omul e o claviculă

Ai scrijelit din expresii filigrane de aur cu care ai decorat palatul somptuos al poeziei.
Te-ai aflat la “câteva fire de iarbă” de o poezie desăvârșită d.p.d.v. al finisării metaforelor și al imaginației poetice.
Felicitări pentru o poezie deosebită.

nu știu la câți centimetri m-am aflat de o poezie desăvârșită. important este ca ea să fie citită. mai important este că a fost scrisă...
ziua bună

Frumoasă de tot.
\"Le aduc sub pleoape pumnii mei lichizi\", \"se sorb reciproc prin paie aromate\". Ușoară călătorie din cerul Domnului în podul bunicii și necesitatea de a merge cu picioare care plâng. Felicitări.

picioarele plâng pentru că nu încearcă. eu încerc.
mulțumesc de trecere
ștefan

consider că paiele aromate puteau lipsi, pentru că până acolo există o anumită coerență a simbolurilor (apa, pumnii lichizi, picioarele, lacrima; apoi pământul și iarba) pe care o bulversează puțin. deși, firește, prin paie se poate sorbi, deși aroma sugerează artificialitatea, precizarea acestei tehnici a sorbirii fură din posibilitatea lectorului de a imagina alternative.
mai ales că se trece apoi la alt gen de simboluri, zborul (acei porumbei). fiind așadar un punct de tranziție către altă zonă, îmi pare că paiele închid prea strâns și univoc universul precedent, cel al primei părți, făcându-mă astfel să văd textul acesta precum o alăturare de două stări și nu o curgere.
text ce mi-a plăcut dealtfel, cu obiecțiunea pe care am încercat mai sus să o argumentez. mi-a plăcut pentru că nu mai aglomerează elemente din zone semantice foarte diferite. pentru că păstrează astfel o unitate mai ușor de_deslușit. e mai hotărât.

mie chiar paiele aromate îmi plac cel mai mult. fiindcă fiecare om are o amprentă și aroma despre asta vorbește. iar amintirile cele mai frumoase sunt cele care miros a lumină. :)
seară frumoasă
ștefan