nica mădălina

multe typo: firește, progres, adaptăm, integrăm, avem.
lumină puțină unde tastez.

cum adică în occident există libertate? unde e? cum se simte la palpat? cum se simte în cap? cum se simte în stern?
nu cred așa ceva.
care îi e conținutul? care efectele? care protecția? care garanțiile?
firște, vorbesc de libertatea în relație. că despre ea cred că se dezinformeză aici.
apoi progre. definit ca? apoi a te bucura de viață. adică?
consider că se repetă excesiv, aproape îndoctrinant, de fapt certamente astfel, că trebuie să ne adaptâm.
și dacă nu mă simt amoebă?
și dacă prefer chinul unei plasme sau unei combine frigorifice?
și în ce să ne intrgră? în bolovanul ăsta care o ia la vale?
nu, nu.
aici nu e un eseu. se repetă idei neargumentate din alte texte de pe aceeași pagină.
nici măcar nu se persuadează.
a, încă_ceva. democrație occidentală. alt pfai al acestui text. ce este aceea? că aș avea și eu o opinie...
și cum să prețuim ce vaem când nu avem decât mișcarea asta orbească \"înainte\", cum se sugerează?
trist. căci prost construit acest text, măcar asta să îl fi salvat. dacă la nivel de conținut e un șir de afirmații. nu tu deducție, nu tu inducție, nu tu alte asemenea chestiuni care țin de_discurs.
ce curge aici? cred că doar se alătură.

a, nu.
adică nu de atâtea ori și. pentru că picătura chinezească există când e simțită, nu când se verbalizează că există.
iar aici nu și-ul dă ritmul, nu el accentuează, nu el decupează.
mi-a plăcut mult frigul din potcoave. aproape ca am intrat în el.
de ce subtitlul?

o topică nu tocmai bine aleasă: \"al Minotaurului labirint\", \"răsucită rază\" (care nu reușește să evite ră_ra-ul, \"ajutor cere\", pentru că nu e suficientă pentru a crea impresia de poveste mitologico-actualizată.
e tern.

mi-a plăcut partea cu timpul, deși nu aș fi repetat \"timpului (...) timpul\".
finalul îmi pare stins.
și mai e aici o fugă, marcată de \"una la mine\", de unde cred că se trece în alt text.
e cumva o grabă de a spune aici, care duce la o pierdere de sensuri.

repetarea înseninării și a ridurilor frunții sufocă din mesaj. mai ales că s-a ales directețea lui.
și \"ori poate\" e redundant. ori ar fi fost suficient.

delicios acel \"model, tipar de standard social\". con de con. brad de brad.
cum dealtfel și acel \"de fel\" care cred că e \"defel\".
apoi, spun cu fruntea ridicată în semn de_deznădejde, de ce se îngrămădesc cuvinte când \"sssst\" e all we need? cel puțin uneori.
reformulând, acest text nu are cap și nici coadă. și nici nu plutește. ce este? o declarație de amor? o acuză adusă socialului? o scuză a timpului petrecut cu tastarea?

cred că e vorba aici de o trupă întreagă, dacă e să fie urmat raționamentul sau ce stă la baza afirmației dumneavoastră.
întrucât remarc prezența mai multor comentatori.
așadar, ați fi putut observa comentariul pe text și nu face afirmații privitoare la persoane, în răspunsul pe care îl acordați.
mulțumesc.
dar dacă mă gândesc la felul în care definiți concluziile, parcă încep să nu mai pricep nimic. sau să înțeleg că astfel ați ajuns și la cea din răspunsul pe care l-ați oferit.

mi-a sărit în ochi numărul șapte. cum să fie o monadă rezultatul topirii a ceva? și cum poate exista cuvântul amestec în preajma monadelor? cred că s-a formulat așa ca să fie \"interesant\". atât.
iar numărul opt vine să infirme precedenta afirmație, de o manieră totuți obscură (culmea). alăturarea vid - infinit nu e doar greoaie, ci rămâne o pură alăturare de cuvinte. nu îi găsesc sens.
și chiar m-am gândit la acestea.
per ansamblu, se spune aici pretențios despre noțiuni atât de importante, încât ar fi meritat măcar o oarecare claritate.
dar mai știu că ea vine abia când anumite sensuri au fost deslușite.

ceea ce se.

sculptatul în iederă e, culmea, nenatural, în contextul simplității redate până acolo.
început bun. apoi stingere poate prea grăbită.

ce ar fi dacă s-ar scurta și lua o decizie asupra a ceea ce dorește a fi transmis?
sună a discurs nici reacționar, nici iepurizant.
iar... foto plus 400 de dolari plus 400 de dolari_iară e ostentație, e lezarea cititorului, e băgare pe gât.

text prea scurt pentru numărul precizărilor acelui cald.
pare că e un pretext pentru a repeta c a l d.
și albastrul creierului ce aduce ca determinant?
cred că se paote reface tot textul, fără teamă.
la rece, așa.

sfârșit de manual deja subliniat de cei cu un an mai mari, care au returnat cuminți ce primiseră la rândul lor, întru ajutorarea celor mai mici. nițel.
iar munții sunt acea formă de relief care...
un text nici didactic, nici convingător, doar lălăit.
și uitasem, încadrat la poezie. căci e o categorie așa permisivă...
adevăratul pilot este în eul interior! cel exterior se regăsește la pagina trei.
îmi dădui seama ce legitimează această înșiruire de cuvinte. saltul de la actriță la îndeletnicirea pe care, uf, a avut-o și saint-exupéry.
cred că despre el se spune, camuflat rău de tot, așa.

groaznic, mai ales în partea a doua.
și nu e vorba de vreo estetică a urâtului.
ci, cred, de nevoia de a face rima, în numele căreia se alătură cuvinte reușind, zău, sterul și terciul kilului. adică un fel de linte...
dacă se oprea la mijloc, avea coerență sonoră. despre idee, n-aș ști. doar că a făcut o pasăre un rotocol...
respect capacitatea de a face rime, dar nu de dragul lor ca procedeu, așa, zeruit.

praful vremii e praf el însuși, ca formulare.
deștepți are izul unui cuvântîncareîncapetot, dar parfumat și cuminte.
statuie stând pelticește lectorul.
gri, rece, deja prea mult în același rând.
căci vers nu îl pot numi. cum nici textul poezie. pentru că sună a_anunț. de ziar.

ala
bala
rotocoala
degete, degete
înfioară
neoromantism exacerbato-plat, pseudo-umor, verișoara vitregă a ironiei, vorbe așezate în linii.
așadar p o e z i e
viitorul vine-ncoace... și mă opresc.
care este mesajul subtil al acestui text? mulțumesc pentru înțelegere.
și de ce se reamintește, printre atâtea platitudini, că miroas a portocale? o dată e deja prea mult!

prefer partea de până la \"hibernam\". pentru fantasticul ei și buna așezare în sine.
și mi-a plăcut spunerea despre cele două ipostaze la care, dintr-o optică deloc reducționistă, se poate reduce ființa (râsul și plânsul, despre întâmplarea lor exclusiv în compania singurătății.
e un drum aici. cu hopuri cu tot.

iau, căci doar asta mi-a plăcut, simțitul pliurilor pe pleoape. care trădează de fapt aceea că nu e vorba de a descrie un peisaj.
ceea ce se încearcă în restul textului, dealtfel.
dar și astfel, spun că se poate porni de la ce am citit aici și spune cum e acolo unde vrei să plasezi interiorul.
iar ultimul rând e standardizat.

faină ultima strofă, are o curgere mai nonșalantă.
cu acea mâță nu aș fi de acord, aduce un hazliu discordant cu nota gravă a textului. și ar mai fi unele zone în care sună bruiat: \"cu corn\", \"cu caș\", \"de dor de\".
iar în prima strofă ar fi \"am plecat\"?